Ateliere de inginerie pentru copii – un proiect inedit, derulat în Ploiești, cu sprijinul Petrotel Lukoil. Programul este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, pasionați, încă de la vârste foarte fragede, de ceea ce înseamnă inginerie mecanică, matematică și fizică. Micuții își pot exersa, prin participarea la astfel de ateliere, creativitatea, gândirea critică și abilitățile de construire.
„Copiii devin consumatori de tehnologie de la vârste fragede. Educația STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics)este un concept destul de nou în România. Îi ajutăm pe cei mici să înțeleagă conceptele abstracte prin experimentare și joacă. Ei pot înțelege cum se construiește o casă, cum funcționează un motor sau chiar cum se face un robot, totul într-un mod proactiv și chiar distractiv.
Avem, la momentul de față, în medie, pe lună, cam 200 de copii cu care lucrăm. Odată primită sponsorizarea de la Lukoil, numărul copiilor s-a dublat. Am reușit să pătrundem în mai multe școli publice și private, dar și în mediul rural, la copiii defavorizați”, a precizat Florin, coordonatorul proiectului Young Engineers Ploiești.
Atelierele sunt împărțite pe categorii de vârstă. „Într-un fel se lucrează cu copiii de 4 ani și în altul cu cei de 10. La cei mai micuți folosim piesele knex, un lego pentru cei mici, mai accesibile, iar cu copii mai mare lucrăm deja cu piese mai speciale, cu ajutorul cărora pot fi realizate și transmisii motorizate. Rolul nostru este unul singur și anume de a stârni copiilor curiozitatea științifică, tehnologică, inginerească și matematică, încă din primii ani de formare”, a mai adăugat coordonatorul proiectului.
Atelierele de inginerie se desfășoară sub atenta supraveghere a patru pedagogi, absolvenți ai UPG Ploiești. Florin adaugă, însă, că, odată extins acest proiect, va fi nevoie de mai mulți instructori, care să lucreze cu grupele de 10, maximum 12 copii.
Young Engineers Ploiești își propune ca, până la vacanța de Paște, să adune 1000 de copii din întreg județul, pe care să îi implice în activitățile de programare, mecanică și robotică într-un mod captivant, noțiunile tehnice acumulându-se natural și coerent prin joacă.