În general, când se dă drumul la căldură, mulți proprietari de apartamente se trezesc că acestea nu funcționează sau se încălzesc doar parțial, adică merg la o capacitate mult mai mică decât cea normală.
Aceasta se întâmplă deoarece oamenii neglijează aerisirea caloriferelor. Din această cauză ajung ori să fie mai frig în casă decât ar trebui, ori să plătească o factură uriașă la gaze, în cazul în care au centrală, ori ambele situații: nu au nici căldură corespunzătoare și plătesc și mult.
Când vorbim de calorifere, avem două situații: oamenii ori sunt racordați la sistemul centralizat, ori au centrale termice de apartament.
În cazul în care sunt racordați la sistemul centralizat și au radiatoare noi, prevăzute cu aerisitoare individuale, lucrurile sunt simple. Caloriferele trebuie aerisite cu ajutorul acestor aerisitoare, până când ajung la capacitate maximă.
Problema apare în cazul celor care sunt racordați la sistemul public și au acele calorifere vechi de fontă. Aici aerisirea se face odată cu aerisirea rețelelor de distribuție. Lucrările de purjare sau de aerisire, în acest caz, se fac exclusiv de către furnizorul sau distribuitorul de energie termică cu ajutorul coloanelor de aerisire, special proiectate pentru acest lucru.
Apa din calorifere nu este apă simplă ci este apă tratată chimic, iar evacuarea necontrolată a apei tratate chimic este interzisă. Aerisirea radiatoarelor fără aprobarea companiei de termoficare și realizată de către persoane neautorizate poate avea consecințe grave, precum inundarea apartamentului, dar și dezechilibrări hidraulice majore ale rețelelor de termoficare.
Din acest motiv, utilizatorii caloriferelor care sunt racordați la sistemul centralizat trebuie să fie foarte atenți atunci când vine vorba de aerisirea radiatoarelor.
În cazul utilizatorilor care au centrale termice, aerisirea se face la începutul sezonului rece, înainte de pornirea centralei termice pe funcția de încălzire. Dacă nu sunt corect aerisite caloriferele, atunci centrala termică funcționează o perioadă mai îndelungată și, în acest caz factura la gaze poate fi foarte mare.