Peste 600 de solicitări, în weekend, la Serviciul de Ambulanță. 12 accidente rutiere pe șosele din Prahova

0

Weekend aglomerat la Serviciul de Ambulanță Prahova unde s-au înregistrat 632 de solicitări. Personalul medical a intervenit și la 12 accidente rutiere care s-au soldat cu o persoană decedată și șase victime transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Sâmbătă, 5 iunie, personalul medical al SAJ Prahova a fost solicitat la 332 de intervenții de urgență, opt dintre ele fiind accidente rutiere care au avut loc la Nisipoasa, Vălenii de Munte, Bucov, Ploiești (2), Șirna, Albești Paleologu și Apostolache (sat Mârlogea).

În urma evenimentelor rutiere, patru persoane, printre care și un copil în vârstă de 9 ani, au fost transportate la spital, pentru acordarea de asistență medicală de specialitate.

Duminică, 6 iunie, Serviciul de Ambulanță Prahova a fost solicitat la 300 de intervenții de urgență, în patru cazuri fiind vorba de accidente rutiere care s-au produs pe raza localităților Păulești, Măneciu Ungureni, Dumbrava și Ploiești.

Citește și: Accident rutier pe strada Cameliei, din Ploiești

Cel mai grav accident, soldat cu decesul unui bărbat, a avut loc la Măneciu Ungureni.

Citește și: Trafic îngreunat pe DN1A, în urma accidentului din localitatea Măneciu

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 40785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău