Un prahovean s-a trezit cu factura Telekom majorată peste noapte, deși a solicitat un abonament mai mic. Cum a fost soluționat cazul

Un locuitor din Urlați a acuzat Telekom că i-a mărit, peste  noapte, factura, deși nu a solicitat servicii noi. Surpriza a venit după ce Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere de la Telekom. Compania a răspuns că „solicitarea a fost rezolvată”.

Daniel G, din Urlați, a semnalat la redacția Observatorulph.ro faptul că Telekom „i-a transmis o factură majoră și plățile solicitate în avans”, suma suplimentară fiind de 5.26 lei (cu TVA, la cursul de azi al BNR).

„Vă transmit atașat, factura majorată și plățile solicitate în avans de către Telekom pentru luna aprilie 2021. Menționez ca nu este prima dată când Telekom procedează astfel. Am solicitat trecerea într-o grilă inferioară de net și programe pentru a face economii la bugetul familiei”, a povestit Daniel din Urlați care spune că răspunsul primit nu a fost unul care să-l mulțumească, motiv pentru care ne-a transmis sesizarea la redacția Observatorulph.ro.

„Am trimis o solicitare și către Telekom (la adresa sesizari@telekom.ro) dar nu știu dacă o să ia în considerare solicitarea mea. Vă demonstrez printr-un print screen acest fapt”, a susținut locuitorul din Urlați.

La scurt timp după Observatorulph.ro a transmis sesizarea la Telekom, compania a trimis și un răspuns pe adresa de e-mail a redacției.

„Am verificat intern situația pe care ne-ați adus-o în atenție și vă informăm că sesizarea a fost soluționată”, au transmis la solicitarea Observatorulph.ro, reprezentanții Telekom România.

S-a rezolvat, însă trebuie plătită factura majorată

Daniel G susține că problema a fost într-adevăr rezolvată, însă acesta va trebui să achite, până la urmă, factura majorată.

„În urma solicitării (cu ajutorul dvs, bineînțeles) am fost contactat de o reprezentantă Telekom și, în urma convorbirii cu această persoană, am fost informat despre faptul că TREBUIE să plătesc factura cu valoarea majorată ILEGAL, până pe data de 09.04.2021. În factura următoare se vor face „reducerile” aferente majorărilor din factura actuală”, ne-a scris locuitorul din Urlați.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău