Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că România are un deficit de 117.000 de doze de vaccin, astfel că din 28 ianuarie se amână cu 10 zile toate persoanele programate care deservesc activități esențiale.
Conform acestuia, este vorba de persoanele programate din domeniile estențiale care urmează să fie imunizate cu prima doză, nu cu rapelul.
”Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că într-o săptămână am recepționat cu 53% mai puține doze decât trebuia, adică cu peste 90.000 mai puțin.
Soluția noastră: începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiale, adică 35.000 de persoane.
Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate și trebuie să avem răbdare.”, a declarat Valeriu Gheorghiță, citat de G4Media.ro.
Vă reamintim că în Prahova, la această oră, nu se mai pot efectua programări pentru vaccinare la niciun din centrele de imunizare aferente, toate sloturile fiind epuizate.
Buna seara, am o intrebare: s au decalat programarile cu 10 zile pt vaccinarea covid. Cum procedează cei care sunt programați la rapel, ținând cont că s ar putea suprapune cu cei programați pt prima doză? Orele la care se fac aceste vaccinuri ar putea fi suprapuse pt ambele categorii! Sa nu se creeze haos!