CCR a amânat pentru 13 ianuarie 2021 pronunțarea pe sesizarea Guvernului privind creșterea pensiilor cu 40%

Este vorba despre o sesizare a Guvernului privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament, cu un amendament al PSD care prevede creşterea pensiilor cu 40%.

Guvernul a argumentat, în obiecţia de neconstituţionalitate, că Legislativul „a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice”.

„Executivul reiterează argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice. În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie a.c. nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, conform comunicatul de presă transmis de reprezentanţii Guvernului.

Parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanţare a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale.

„Odată cu intrarea în vigoare a OUG  135/2020, noua valoare a punctului de pensie respectiv de 1.442 de lei s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei aşa cum a modificat legiuitorul şi majorarea salariilor profesorilor ar presupune „un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB şi 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05 % din PIB)”, a mai precizat Guvernul în comunicatul care justifică contestația depusă la CCR.

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău