FOTO: Plantări de arbori la Ploiești – acțiune ecologică a rafinăriei Petrotel

Sâmbătă dimineață, angajații rafinăriei Petrotel Lukoil și cu membrii inițiatori ai proiectului Clubul Rotary au plantat peste 2000 de puieți de arbori la fosta groapă de gunoi de pe centura de Est a Ploieștiului.

Este al optulea an consecutiv când are loc această campanie, însă anul acesta fără voluntarii inimoși, pentru respectarea normelor sanitare.

În tot acest timp au fost plantați peste 35 000 de arbori.

Reprezentanții rafinăriei Petrotel Lukoil au anunțat cu acest prilej că vor dona Primăriei 40 de platani înalți care vor fi plantați la Parcul Municipal Vest.

UPDATE Comunicatul Rotary Ploiești:

Proiectul Clubului Rotary Ploiești de creare a unei perdele forestiere de protecție a aerului pe Centura de Est a Ploieștiului a făcut astăzi un pas înainte, prin plantarea a încă 2000 de puieți de salcâm.
Este al optulea an consecutiv în care voluntarii Rotary alături de cei ai companiei Lukoil au participat la cel mai ambițios proiect de mediu din județ pentru a da un exemplu de implicare în comunitate.
Din cauza circumstanțelor speciale în care a avut loc acțiunea anul acesta, printre voluntari nu s-au mai aflat și sutele de elevi din școli și licee din oraș care au răspuns mereu cu entuziam invitației rotarienilor ploieșteni de a participa la plantarea puieților.
Chiar și așa, însă, cu speranța că la anul tot ce ține de pandemia de COVID 19 va fi doar o amintire,Clubul Rotary Ploiești a reușit să parcurgă cu succes o nouă etapă din acest program multianual, în cadrul căruia nouă hectare de teren de lângă fosta groapă de gunoi a Ploieștiului sunt transformate într- o veritabilă pădure menită să asigure un aer mai bun locuitorilor municipiului.
Partenerii rotarienilor ploieșteni în acest proiect sunt Rafinăria Petrotel Lukoil, Primăria Ploiești și Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția Silvică Prahova, cărora Rotary Club le mulțumește pentru tot sprijinul acordat.
Cu plantarea de astăzi, numărul puieților plantați în cadrul proiectului a depășit 30.000.
Presedinte Rotary- C. Dociu

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596