Criză de apă în mai multe localități din Prahova. Pompierii folosesc cisternele

2

Mai multe localități din Prahova se confruntă cu o criză a apei la robinete din cauza caniculei.

Potrivit ISU Prahova, astăzi, pompierii prahoveni au asigurat un transport de apă pentru satul Udrești din comuna Apostolache, având în vedere seceta care s-a instituit la nivelul localității.

O autospecială de 9000 l a început alimentarea cu apă menajeră pentru perioada 8-10 august.

Un cititor a reclamat lipsa apei și din satul Urleta, comuna Bănești.

” De mai bine de o săptămână avem apa doar o ora dimineața și atunci cu un debit mic. Nu am cu ce sa ma spăl când ajung acasă” a fost mesajul său.

Reprezentanții Hidro Prahova susțin că se confruntă în această perioadă cu un nivel excesiv al consumului de apă potabilă, pe fondul continuării utilizării resurselor de apă pentru grădinărit și activități agricole.

În aceste condiții, în perioada 4-10 august 2020, apa ar putea fi întreruptă în comuna Bănești, satul Urleta, în intervalul orar 23.00 – 06.00.

Totodată, HIDRO PRAHOVA SA reia apelul adresat abonaților încă din luna aprilie 2020, de a folosi apa strict pentru gospodărie și de a renunța la utilizarea resurselor existente în activități agricole și de grădinărit, în scopul evitării unor deficiențe în procesul de distribuție.

Galerie FOTO Pompierii prahoveni duc apă în zonele deficitare:

 

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

2 COMENTARII

  1. Multumim ISU PH pt alimentarea cu apa in satul Udresti ! Speram sa asigurati mai des deoarece exista doar doua pompe de apa si cam toata vara intampina oamenii aceasta prb ! Bine ar fi sa se faca si anunt cand are loc alimentarea cu apa sa stie toata lumea sa fie pregatita , in 08 08 2020 nu a stiut multa lume si nu a beneficiat de acest ajutor, unii au luat destul iar altii nu au mai prins ori nu au stiut ..majoritatea nu au stiut ! Multumim si sanatate tuturor !

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău