Un prahovean acuză că a fost înșelat de firma care asigură paza depozitului Profi Ploiești. Reacția ITM

0

Un prahovean care a fost angajat al unei firme care asigură paza depozitului Profi din Ploiești  susține că nu a fost plătit, după ce și-a încheiat contractul de muncă.

Acesta a lucrat ca paznic până pe 19 mai la depozitul Profi din Ploiești și de atunci așteaptă să-și încaseze drepturile bănești care i se cuvin.

”Cei de la firmă mă tot amână cu lichidarea de pe o zi pe alta. Îmi spun că nu au încasări ca să mă plătească. Le-am făcut și plângere la ITM”, a declarat pentru observatorulph.ro Costin Pietraru.

Sesizarea a fost transmisă de ITM Prahova la București, în urma căreia a fost demarat un control.

Compania a fost amendată pentru neregulile găsite, însă în ceea ce privește recuperarea drepturilor salariale, Costin Pietraru a fost sfătuit să se adreseze instanței.

”Pe mine nu mă ajută cu nimic amenzile date. Eu vreau să-mi recuperez banii pentru care am muncit. Nu mai pun la socoteală nopțile pierdute sau orele suplimentare” a revenit fostul angajat.

Observatorulph.ro a încercat să contacteze firma respectivă la singurul telefon disponibil pentru sediul din București, dar acesta apare ca ”invalid”. Nici șeful de obiectiv nu a răspuns telefoanelor și mesajelor noastre.

La solicitarea observatorulph.ro, ITM a transmis următorul punct de vedere:

 

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău