Cum a fost carantina în Prahova, la începutul secolului XX. Eroii de război, primiți acasă ca niște ”ciumați”

0

Pe site-ul Prefecturii Prahova a fost postat un articol despre experiența carantinei în Prahova, la început de secol XX. Atunci, soldații, conduși la război ca niște eroi, au fost primiți acasă ca niște „ciumați“.

Așa am aflat, de exemplu că în anul 1913, Armata Română a participat la un război balcanic, când Bulgaria și-a  atacat foștii aliați. În fața acestei schimbări de situație, România a intervenit, trupele române traversând Dunărea, înaintând spre Sofia.

Cum armata bulgară era concentrată în sud, guvernul bulgar a fost obligat să ceară un armistițiu care  a pus capăt luptelor. În timpul acestei campanii, Armata Română a suferit foarte puține pierderi în luptă (comparativ cu orice altă campanie militară la care a participat), însă mii de soldați români au fost răpuși de holeră din cauza condițiilor sanitare din nordul Bulgariei, dar și a nepregătirii noastre în acest sens.

Și regimentele prahovene au luat parte la această campanie. Întoarcerea lor în judet a pus însă probleme autorităților prahovene, după cum rezultă dintr-un document aflat în fondul arhivistic al Prefecturii Prahova.

Militarii au fost plasați în carantină, pentru a se preveni răspândirea flagelului. Unii notau cu amărăciune că atunci când au plecat la război au fost conduși cu fanfare, cântece patriotice, în entuziasmul general al populației, dar la întoarcere toată lumea îi privea cu suspiciune și teamă.

Prefectul de atunci era informat de către jandarmeria rurală că jandarmii au efectuat paza în jurul bivuacurilor unde se aflau trupele întoarse din Bulgaria, înaintându-se Prefecturii Prahova o listă cu 29 de nume de jandarmi care ar fi trebuit plătiți suplimentar de către instituția publică. Citește articolul integral AICI

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău