Expoziție specială la Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” de la Bucov: „Păpuși și povești despre modă”

0

Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere”, situat în incinta parcului de la Bucov” inaugurează, joi, o expoziția temporară mai specială, „Păpuși și povești despre modă”.

După o perioadă de mai bine de două luni în care muzeul a fost închis, pe perioada stării de urgență și de alertă, pentru limitarea răspândirii Covid-19, Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” de la Bucov, își redeschide, joi, larg porțile.

Momentul va fi sărbătorit și prin inaugurarea unei expoziții speciale, cu păpuși a căror ținută amintește de moda franceză.

„Chiar dacă pentru cei mai mulți păpușile sunt simple jucării, există și păpuși deosebit de valoroase, atât material cât și artistic. Astfel, cele 50 de păpuși reprezintă o colecție de manechine în miniatură ce prezintă, în mod fidel, o trecere în revistă a felului în care s-au îmbrăcat oamenii în ultimii 2000 de ani, în Franța”, a anunțat Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” de la Bucov.

Expoziția va putea fi vizitată începând cu 4 iunie, când se va redeschide muzeul, până în iunie, 2021.

Programul de vizitare este marți – duminică între orele 09.00 – 17.00, cu o pauză în intervalul orar 12.00 – 13.00.

Tariful de intrare este 2 lei pentru copii, 4 lei pentru pensionari și 8 lei pentru adulți.

Foto – sursă Facebook – Muzeul „Memorial Constantin și Ion Stere”.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău