Ecourile poveștii „Domnului Trandafir” din Păcureți. Cei mai săraci dintre elevii săi au primit tablete și internet

0

Criza sanitară își arată, totuși, și părțile ei bune, fiind rezolvate într-un, timp record, probleme care păreau fără răspuns de ani buni.

Deși trăim într-o eră a tehnologiei, iar Informatica face parte din curricula școlară, pentru unii copii din mediul rural, calculatorul este un instrument inaccesibil.

Iar perioada de lecții on-line a fost una în care micuții din zone/familii defavorizate au fost loviți încă o dată. A fost și situația cu care s-au confruntat peste 20 de elevi din Păcureți.

Până în această săptămână, când copiii au primit, în prag de 1 Iunie, un cadou mult visat și care le va fi extrem de util:  tablete  cu internet inclus pentru o perioadă de doi ani.

Suplimentar, aceștia au primit și ghiozdane complet echipate, iar la familiile celor 23 de școlari au ajuns și pachete cu alimente, și produse de curățenie și igienă.

Toate acestea au fost oferite de către o firmă din Ploiești care l-a contactat pe Emil Bozieru, directorul Școlii Gimnaziale din Păcureti, Emil Bozieru, care a primit vestea ca pe o minune, cunoscând dificultățile materiale ale famiilor din care provin cei mai mulți dintre elevii săi. Astfel, accesul la lecțiile on-line stă acum, și la Păcureți, doar la un click-distanță.

„Pur și simplu am fost contactat pe messenger de o persoană care s-a recomandat  a fi reprezentantul unei firme și care a spus  că are printre colegii săi  pe cineva  care a montat aparatura de supraveghere audio-video în urmă cu vreo 7-8 ani.

I-a  plăcut atmosfera din școală, a vazut, ulterior, pe facebook și în presă și acțiunile derulate cu copiii de aici și, astfel, am intrat în atenția sa în acest moment extrem de delicat pentru elevii mei. Pe lângă accesul la învățământul on-line, reprezentanții firmei respective au fost interesați și de a oferi ceva în plus familiilor cu situații materiale modeste.

Și  așa s-a ajuns la un ajutor pe care la care nici măcar nu-mi permiteam să visez, de care se bucură 23 de elevi și familiile lor. În afara tabletelor și produselor alimentare și de igienă, au mai fost oferite și un aragaz și o  mașină de spălat celor care nu aveau așa ceva“, ne-a declarant Emil Bozieru.

Reprezentanții firmei din Ploiești, care au optat să-și păstreze anonimatul, au continuat seria de fapte bune, fiind atinși de povestea dramatică a unui copil cu grave probleme de sănătate. I-au adus și parte din tratamentul necesar pentru o perioadă de timp, însă cu promisiunea că se vor implica și pe mai departe.

Cât despre directorul școlii din Păcureți, este genul de persoană care „sfințește locul“. Se implică pe toate planurile pentru a le deschide copiilor de aici noi și noi uși, dar fără a-I împovăra pe părinți cu cheltuieli pe care, oricum, nu și le-ar putea permite. Cea mai recentă surpriză pe care le-a făcută copiilor lui, așa cum îi consideră, a fost să-i ducă pe Arena Națională, la meciul dintre secționatele României și Norvegiei.

Aflați mai multe despre povestea unui „Domn Trandafir“ ai zilelor noastre: Povestea profesorului Emil Bozieru, din Păcureți, care luptă să ofere elevilor săi o „ușă“ către altă lume. Cu zeci de copii va merge la meciul România-Norvegia FOTO

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău