Magazinele Lidl și Kaufland, obligate din nou să măsoare temperatura clienților

0

După ce lanțurile de magazine Lidl și Kaufland au renunțat să mai măsoare temperatura clienților, din cauza controverselor create de această decizie, Ministerul Sănătății a emis un comunicat prin care le reamintește tuturor comercianților să respecte obligația privind triajul epidemiologic.

Scandalul creat de măsurarea temperaturii clienților la intrarea în magazine a determinat două lanțuri importante de supermarket-uri să renunțe la această practică inclusiv în Prahova.

Este vorba de Kaufland și Lidl, unde accesul clienților mai este condiționat doar de purtarea obligatorie a măștii de protecție în timp ce-și fac cumpărăturile.

Detalii aici: Lidl și Kaufland au renunțat în Prahova la măsurarea temperaturii clienților. Masca de protecție rămâne obligatorie

Ieri, Ministerul Sănătății a emis un comunicat privind obligativitatea triajului epidemiologic la intrarea într-o incintă.

Ministerul Sănătății precizează că, în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor.

Astfel, facem precizarea că, pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spațiu închis, fie din cadrul unei instituții publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât și celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienți, consumatori.

De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măștii de protecție i se poate interzice intrarea în spațiul închis.

Menționăm că, la măsurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.

Mai mult, în cazul în care temperatura depășește 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

În cazul spațiilor comerciale, nu se aplică obligația ca un client să fie însoțit de o persoană din sedi

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău