Ludovic Orban: ”Creștem pensiile, dar să avem garanția că pot fi plătite”

0

Premierul spune că va lua decizia de a crește pensiile doar după o analiză temeinică. Acesta susține că vrea să fie sigur că are și de unde să le plătească.

Este un an electoral și este extrem de complicat să amâni astfel de decizii sau să le ignori până în alegeri. Legea care majorează pensiile cu 40% ar trebui să intre în vigoare de la 1 septembrie.

Nici înainte de pandemie nu era foarte sigur că acest calendar va fi respectat, deși ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dădea asigurări că banii erau deja prinși în bugetul pe acest an. Și cum să ai certitudini, atât timp cât România se împrumută pentru a putea asigura plata pensiilor încă nemajorate. Este aceeași Românie care își permite să plătească pensii speciale, venituri care nu au nicio legătură cu principiul contributivității.

Într-un interviu pentru Realitatea Plus, premierul Orban a declarat:

”Noi am prevăzut în bugetul de stat sumele necesare pentru asigurarea creşterii pensiilor, vom creşte pensiile, dar decizia de creştere a pensiilor nu poate fi luată decât după o analiză foarte serioasă.

Noi ne dorim creşterea pensiilor, dar în acelaşi timp vrem să avem garanţia că pensiile vor putea fi plătite, pentru că drumul spre iad este pavat de bune intenţii.

Dacă tu creşti un venit public fără să ai resursele financiare şi fără să ai garanţia că ai capacitatea să plăteşti fie salariile, fie pensiile, după prognozele pe care nu le facem numai noi, ci şi alte instituţii financiare, rişti să faci numai rău.

După şase luni, în conformitate cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare, vom avea raportul semestrial privind evoluţia economiei. De asemenea, vom face prognozele şi vom consulta toate prognozele făcute de Comisia Europeană sau de alte instituţii şi vom lua decizia în funcţie de posibilităţile reale, efective pe care le vom avea”, a afirmat Orban, la Realitatea Plus.

Premierul Orban a mai făcut o afirmație extrem de periculoasă, care aduce atingere libertății de exprimare, amintind de perioada comunistă. Cine critica PCR era imediat etichetat ca inamic și trebuia pedepsit ca atare:

”Aş mai spune un lucru: oricine critică măsurile pe care le-am luat şi mai ales măsurile pe care trebuie să se implementăm este un inamic al vieţii, al sănătăţii oamenilor şi, mai ales, al nivelului de viaţă al oamenilor. Dacă nu ţinem sub control epidemia, nici economia nu va pute a reveni cu viteză la normalitate.”

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău