Potrivit meteorologilor, începând din această seară, de la ora 17.00, în Prahova intră în vigoare un cod galben de precipitaţii abundente, ninsori şi intensificări de vânt. Nici mâine vremea rea nu va ocoli judeţul.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi două atenţionări. Prima vizează posibilitatea ca, începând cu ora 17.00, până mâine la ora 8.00, în Prahova, în special în zona de munte, să aibă loc intensificări de vânt, precipitaţii abundente şi chiar ninsori. Potrivit avertizării, cantităţile de precipitaţii pot depăşi local 25 de litri/mp şi, izolat, chiar 50 de litri/mp.
O a doua avertizare emisă de ANM intră în vigoare duminică, de la ora 8.00, şi este valabilă până la ora 20.00. Conform atenţionării, îndeosebi în prima parte a zilei, cantităţile de precipitaţii pot depăşi 25-30 de litri/mp, vântul va avea intensificări, iar la munte va viscoli zăpada.