- Publicitate -

Ce poţi face dacă Poliţia ţi-a suspendat permisul

Data:

Distribuie articolul:

Amenda de circulaţie este cea mai întâlnită sancţiune pe care o primeşte un şofer. Motivele sunt multe, pornind de la depăşirea vitezei regulamentare, nepurtarea centurii de siguranţă sau consumul de băuturi alcoolice. Numai că, pe lângă conducătorii auto care calcă pe bec, există şi poliţişti care, din neatenţie, grabă sau poate rea-voinţă, greşesc faţă de participanţii la trafic. Toţi cei care se simt nedreptăţiţi de agenţii rutieri se pot adresa instanţei de judecată pentru anularea contravenţiei şi a măsurilor complementare dispuse de poliţist. Demersul judecătorilor nu vine să îngreuneze munca poliţiştilor, ci doar să-i determine şi pe ei să respecte "litera legii", lucru pe care-l cer şi şoferilor cu fiecare ocazie.
Ce se întâmplă dacă nu semnezi procesul verbal
Dacă hotărâţi că nu vreţi să semnaţi procesul verbal, poliţistul trebuie să aleagă un martor care să contrasemneze. Dacă nu semnaţi procesul verbal sau nu eraţi de faţă când s-a întocmit, se va considera că aţi luat cunoştinţă de acesta când aţi primit prin Poştă scrisoarea cu amendă, iar termenul de atacare în justiţie curge din ziua imediat următoare.
"Cam 10 % dintre şoferi aleg să nu semneze procesul verbal, motivul fiind faptul că aceştia consideră că, dacă l-ar semna, s-ar recunoaşte vinovaţi. În procesul verbal scrie, în subsol, în dreptul semnăturii, Am primit copia de pe procesul verbal, nu scrie «Mă declar vinovat». Aşadar, semnătura se face exclusiv pentru primirea copiei de pe procesul verbal. Orice agent constatator este obligat să îţi aducă la cunoştinţă că ai dreptul să comunici nişte opinii vis a vis de ceea ce s-a notat în procesul verbal. Dacă un şofer alege să nu semneze procesul verbal, acesta va fi oricum comunicat, fie prin poştă, în termen de 30 de zile, fie prin afişare la domiciliu", a declarat comisarul şef Tudorel Dogaru, şeful Biroului de Accidente din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere.
Contestarea procesului verbal
Multe dintre contestaţiile făcute împotriva proceselor verbale de contravenţie vin ca urmare a faptului că măsura principală a amenzii este însoţită de o alta, adică de suspendarea permisului, puncte de penalizare sau reţinerea certificatului de înmatriculare. În momentul în care depui o contestaţie, sancţiunile complementare sunt amânate, chiar dacă în multe cazuri conducătorii auto nu au motive sau probe în acest sens.
Pentru sesizarea instanţei nu este nevoie de prezenţa dumneavoastră, puteţi să trimiteţi plângerea prin poştă, cu confirmare de primire. Plângerea se depune la sediul Poliţiei Rutiere unde lucrează poliţistul care v-a amendat şi se adresează Judecătoriei pe raza căreia a fost săvârşită fapta. Termenul de atacare a amenzii este de 15 zile de la data la care aţi luat cunoştinţă de conţinutul procesului verbal. Dosarul prin care contestaţi amenda trebuie să conţină copia de pe actul de identitate şi de pe amendă, plângerea împotriva procesului verbal şi un memoriu împotriva poliţistului, dacă este cazul. Toate documentele trebuie prezentate în câte două exemplare. Statisticile poliţiştilor constănţeni arată că doar o mică parte dintre şoferii care au atacat procesele verbale au avut de câştigat. "Mai mult de 86 % dintre şoferii care contestă procesul verbal nu au câştig de cauză în instanţă", afirmă poliţistul.
Cum trebuie să se comporte agentul
Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se face numai de către agenţii constatatori. În cazul amenzilor rutiere, poliţistul care v-a oprit în trafic are, pe lângă drepturi, şi o serie de obligaţii. Astfel, în momentul în care sunteţi tras pe dreapta, agentul rutier trebuie să vină în dreptul portierei şoferului, să salute, să se prezinte şi să ceară pe un ton politicos documentele (actul de identitate, permisul de conducere, talonul maşinii, asigurarea RCA şi atestatul profesional, dacă este cazul).
Toate actele trebuie prezentate în original. Lipsa unuia se sancţionează cu avertisment sau amendă. În cazul în care nu aveţi actele la dumneavoastră, agentul poate face verificarea prin staţie în baza de date. Poliţistul trebuie să-i comunice şoferului motivul opririi şi abaterea comisă, precum şi faptul că trebuie să rămână în maşină până la completarea actelor de constatare. Un proces verbal nu poate fi completat de altă persoană decât de agentul constatator. De exemplu, nu pot fi date amenzi radar folosind date transmise prin staţie, uneori la kilometri distanţă, poliţistului care v-a oprit. În acest caz, contestarea sancţiunii are şanse maxime de reuşită. sursa: realitatea.net

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Au început de azi reînscrierile la grădiniţe şi creşe

Luni, 20 mai 2024, a început etapa de reînscriere...

Ce se întâmplă dacă automatele pentru valorificarea ambalajelor nu funcționează

Tot mai mulți români se plâng că nu își...

Trei tineri au murit după ce două motociclete s-au izbit de o mașină pe DN24

Un grav accident rutier s-a petrecut, ieri, pe DN...

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit într-un accident de elicopter

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, și ministrul de externe Hossein Amir...

Parcul din Malu Roșu este jalnic, și asta din cauza oamenilor, nu a autorităților

Parcul din Malu Roșu, reabilitat, arată jalnic. Și asta...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Au început de azi reînscrierile la grădiniţe şi creşe

Luni, 20 mai 2024, a început etapa de reînscriere...

Trei tineri au murit după ce două motociclete s-au izbit de o mașină pe DN24

Un grav accident rutier s-a petrecut, ieri, pe DN...

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit într-un accident de elicopter

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, și ministrul de externe Hossein Amir...
- Publicitate -