- Publicitate -

Conducerea agenţiei de turism Oniro din Ploieşti, acuzată de înşelăciune / Vezi ce-a păţit o clientă

oniroAseară, în emisiunea “Direct la subiect”, difuzată la Wyl TV, având ca subiect protecţia consumatorilor, a fost prezentat cazul unei cliente a agenţiei de turism Oniro din Ploieşti, care susţine că a fost victima unei înşelăciuni. „Anul trecut, am încheiat cu această agenţie un contract pentru un concediu în Turcia. Din cauza faptului că soţul meu s-a îmbolnăvit, ulterior a şi decedat, nu am mai putut pleca în vacanţă. Potrivit contractului, trebuia să mi se reţină 30% din valoarea biletului pentru anularea acestuia, însă nici până în prezent nu mi-am recuperat restul de bani”, a spus Ana Ciobanu. Aceasta a mai spus că a făcut plângere la OPC Prahova, însă inspectorul care a preluat dosarul i-a transmis că agenţia a refuzat să-i prezinte documentaţia şi astfel nu a oputut să o sancţioneze. Prezent în studiou, Corneliu Buzu, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, a declarat că va dispune reluarea anchetei în acest caz.
Contactaţi de observatorulph.ro, reprezentanţii agenţiei Oniro au promis că vor furniza un punct de vedere în zilele următoare, pe care îl vom publica imediat ce acesta ne va parveni.

Dacă aţi fost nemulţumiţi de serviciile unor agenţiid e turism, scrieţi-ne pe adresa redactie@observatorulph.ro

 

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

De ce a reclamat un prahovean ANPC-ul la… ANPC. Totul a pornit de la achiziția unor bilete de avion

Cu mai bine de o lună în urmă, încercând să achiziționeze de pe vola.ro bilete de avion pentru o călătorie la Londra, prahoveanul a...

Cod galben de vânt puternic în Prahova, inclusiv în Ploiești

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de vânt puternic, valabilă în unsprezece judeţe, printre care și Prahova, până miercuri seară. Marți și miercuri...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

De ce a reclamat un prahovean ANPC-ul la… ANPC. Totul a pornit de la achiziția unor bilete de avion

Cu mai bine de o lună în urmă, încercând să achiziționeze de pe vola.ro bilete de avion pentru o călătorie la Londra, prahoveanul a...

Cod galben de vânt puternic în Prahova, inclusiv în Ploiești

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de vânt puternic, valabilă în unsprezece judeţe, printre care și Prahova, până miercuri seară. Marți și miercuri...

Autoritatea Aeronautică Civilă a renunțat la achiziția de iPhone 15 după scandalul iscat în urma apariției informației în presă

Ieri publicam informația potrivit căreia Autoritatea Aeronautică Civilă Română a dat comandă de șase dispozitive iPhone 15 pe care dorea să le achiziționeze chiar...

Au început controalele la rafinăriile din Ploiești și împrejurimi din cauza mirosului insuportabil

Pe fondul numeroaselor reclamații adresate Gărzii de Mediu din cauza mirosului insuportabil resimțit în ultimele săptămâni în Ploiești, reprezentanții instituției au anunțat marți dimineață...

Primăria Ploiești vrea să reducă datoriile la Exim Bank cu peste 3,7 milioane de lei. Fonduri diminuate pentru modernizarea Bulevardului Independenței și laboratorul de...

Primăria Ploiești vrea să diminueze creditul la Exim Bank, motiv pentru care propune o nouă diminuare a fondurilor pentru investiții. Mai exact se propune...
Emisiuni
- Publicitate -

Motivul pentru care bărbatul din Aluniș și-a dat foc la casă. Alte trei gospodării au fost distruse

Un incendiu violent a fost provocat luni seară în localitatea prahoveană Aluniș. Un bărbat care a și ajuns la spital cu arsuri pe 20%...

Locuitorii de pe strada Mugurilor din Ploiești și-au pierdut speranța vor avea asfalt. Cum explică Primăria sistarea lucrărilor

Locuitorii de pe strada Mugurilor, din Cartierul Pictor Rosenthal, reclamă că de mai mult timp așteaptă „minunea” ca strada lor să fie asfaltată. Primăria...

Indemnizații pentru creșterea copiilor încasate ilegal în Prahova. Percheziții marți în Prahova, București și alte cinci județe

Polițiștii au descins marți dimineață în Prahova, București, Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița și Ilfov într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul...

Top 5 cele mai bune rimeluri pentru anul 2023

Ochii - “accentul” de bază a oricărei femei care subliniază frumusețea divină, gingășia, rafinamentul și trăsăturile delicate. O privire seducătoare a fost mereu cea...

Olivia Steer susține că dârele albe lăsate în urmă de avioane i-au îmbolnăvit prietenii de enteroviroză

Olivia Steer ”lovește” din nou cu o teorie conspiraționistă mai veche: dârele albe lăsate în urmă de avioane. În mai multe postări pe Facebook,...
Emisiuni