Regretul unui ploieștean diagnosticat cu cancer: „Cel mai mult mă doare că fetițele mele gemene s-au maturizat prea devreme” FOTO

0
53
WhatsApp_Image_2020-02-20_at_14.39.47_bcc2a.jpeg

WhatsApp_Image_2020-02-20_at_14.39.47_bcc2a.jpeg

Pentru mulți dintre voi, când veți vedea titlul și poza, probabil, prima reacție va fi „of, încă o știre de genul acesta? Nu vreau s-o citesc ca să nu-mi stric ziua“. Am mai spus-o și în alte situații, noi încă ne mai permitem „luxul“ de a filtra informația. Sunt însă oameni care însă depind de noi, care văd în noi ultima speranță de viață și care, dacă au acceptat, să-și facă publică drama, înseamnă că sunt într-o situație disperată. Astăzi e despre Victor Ferar (44 ani), tatăl a două copile gemene, diagnosticat cu o formă agresivă de cancer și cu o unică șansă de vindecare venită de peste hotare.

O viață normală, împărțită între familie și serviciu, fără probleme de sănătate, excese alimentare sau băutură, fără fumat, dar cu mișcare din plin. Totul a decurs firesc până la vârsta de 43 de ani pentru Victor Ferar, din Ploiești.

O durere banală de spate, pusă pe seama condusului mașinii pe durate mai mari, l-a dus pe bărbat la o investigație de rutină. În loc de un tratament și câteva sfaturi liniștitoare din partea medicului, Victor a primit cea mai dură veste: prezența unei tumori mari în abdomen. O boală perfidă care s-a instalat și atacat fără a da vreun semn. În plus, a acționat și destul de repede, ținând cont că Victor mergea în la analize și ecografii anuale, investigații care i-au ieșit bune până în 2019.

„Vă imaginați șocul avut la aflarea veștii atât pentru mine, cât și pentru soția mea. Am fost direcționați către Spitalul Fundeni pentru investigații detaliate, unde am aflat că sufăr de un cancer testicular, adică tumoră malignă retroperitoneală. Asta nu a fost tot! Locul în care se află tumora face foarte dificilă extirparea acesteia. Dupa seriile de investigații, am aflat că mai am o tumoră în testicolul drept. Aici, intervenția a fost făcută imediat. De acum începe greul…

Starea de sănătate mi s-a deteriorat zdravăn, însă am fost nevoit să încep chimioterapia…o luptă de șapte luni, în care doar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să mă mențin pe linia de plutire. După cele șapte luni de chimioterapie mi-au apărut și efectele secundare, adică o neuropatie severă a nervilor periferici ceea ce face ca mersul și utilizarea mâinilor să fie extrem de dificile.

În tot acest timp, activitatea tumorii mi-a fost monitorizată continuu, rezultatele oferindu-mi două vești. Prima ar fi că tumora s-a diminuat, iar cea de-a două că este o formă inoperabilă. Acesta a fost motivul pentru care am decis, speriați de acest verdict, să mergem în Turcia pentru a vedea dacă acolo se poate opera. Aici ni s-a spus că poate fi extirpată, dar pentru că analizele au arătat că tumora este încă activa, medicii au hotărât să o operăm după câteva ședințe de chimioterapie. Tot aici am aflat și ce înseamnă medicina privată și costurile aferente acesteia. Pentru posibilitățile noastre sunt enorme…

Cu toate acestea vrem sa continuăm lupta, atât timp cât mai există șanse, dar în același timp realizăm impedimentul costurilor foarte ridicate. Practic, o grijă în plus, o frustrare imensă când vezi șansa la viață, dar care îți este aproape imposibil s-o accesezi.

Pentru mine și soția mea, care mi-a fost alături în permanență (este și motivul pentru care am folosit aproape în permanență pluralul în povestea mea), ultimul an a fost cumplit, ne-a epuizat, ne-a terminat fizic și psihic.
Dar, cu toate acestea, boala a venit cu învățăminte ei, schimbându-mi radical modul de a mă raporta la ceea ce mă înconjoară. Am realizat ce înseamnă familia. Fetele mele, adică soția și cele două fiice gemene, în vârstă de 11 ani, au luptat alături de mine, m-au încurajat și rugat să nu renunț. Au fost principalul impuls și cea mai mare gură de aer și speranță în a merge mai departe.

Am aflat, totodată, că atunci când viața ne pune la încercare îl redescoperim pe Dumnezeu…acel Dumnezeu pe care, din păcate, și spre rușinea mea l-am uitat atunci când credeam că am totul…

Am descoperit bunătatea oamenilor care m-au susținut, pe mulți dintre ei fără să-i fi cunoscut personal
Dacă ar fi să mă raportez la persoana care am fost și cea care am devenit în ultimul an, diferența este enormă. Nimic din ce consideram eu important am constatat că, în realitate, este doar fum… Cu excepția familiei care mi-a fost și-mi este TOT, așa cum spuneam și mai sus.

Mai mult decât atât, această boală m-a învățat să privesc mai atent în jur, la suferința altora și să ajut… Ești tentat să crezi că durerea ta este cea mai mare, să devii egoist în astfel de momente, dar cu siguranță pentru alții suferința este și mai mare. Avem voie să suferim, să plângem, dar nu să ne și înrăim.

Fetițele mele gemene s-au maturizat prea devreme, iar asta mă doare și mă doare tare… În loc să se bucure de copilărie, ele se mângâie de faptul că tati nu mai vomită așa de rău, că tati mănâncă sau că merge mai bine… Acestea sunt acum bucuriile lor…

Îmi doresc să am o șansă, să le văd mari, iar perspectiva de a nu le fi alături mă îngrozește. Aveam atâtea planuri până anul trecut, dar acum, din păcate, singurul scop pe care îl am este acela de a supraviețui…cât mai mult”, este povestea ce ne-a fost relatată chiar de Victor Ferar.

Apropiații s-au mobilizat și fac tot ceea ce le este în putință pentru a-l ajuta pe bărbat să depășească momentul. 

Cei care vor să le fie alături acestor oameni în lupta dură pe care o au de dus, pot dona orice sumă în contul deschis pe BRD, pe numele FERAR NATALIE DANIELA

CONT RO13BRDE300SV12246813000
COD SWIFT-BRDEROBUXXX (PT EURO)


*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here