Pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești se va afla și proiectul referitor la aprobarea listelor cu ordinea de prioritate pentru repartizarea de locuințe către chiriașii imobilelor care au făcut obiectul legilor proprietății, valabilă pe 2012.
În acest moment în evidențele Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești figurează un număr de 379 de dosare, din care 122 sunt ale familiilor ce provin din imobilele revendicate și retrocedate foștilor proprietari, iar restul de 257 sunt ale persoanelor care solicită o locuință socială și care și-au actualizat în acest an dosarele.