Cum ne ajutăm copiii să facă față fenomenelor de tip bulling

0
WhatsApp_Image_2019-12-10_at_11.49.39_079d7.jpeg

WhatsApp_Image_2019-12-10_at_11.49.39_079d7.jpeg

De câte ori s-a vorbit oare, în societatea românească, despre metodele de prevenire a infracționalității care ne poate afecta, în orice clipă, copiii? Câte dezbateri publice am avut, în ultimii 30 de ani, pe tema violenței de orice tip, a comportamentelor de tip bullying, a abuzurilor sau chiar a pericolului traficării de persoane, ca fenomene cărora le pot cădea victime cu precădere adolescenții din România? Câte campanii susținute și coerente de informare am putut vedea livrându-și corect mesajul către copii și părinții lor, fie că aceste campanii sunt finanțate și desfășurate de către statul român sau de foruri din societatea civilă?

Pentru că răspunsurile la aceste întrebări nu au fost deloc în măsură să ne inducă un reconfortant sentiment de siguranță cu privire la integritatea fizică și psihică a copiilor noștri, noi, un grup de părinți din Ploiești, am hotărât să ne unim forțele, mințile, inimile și entuziasmul într-un proiect civic pe care l-am denumit „Semn de Exclamare”.

Este vorba despre o inițiativă civică, finanțată din surse proprii, ce a reușit, treptat, să reunească tot mai mulți părinți din Prahova interesați de siguranța copiilor în comunitățile din care ei fac parte.

În scurta sa existență, proiectul a reușit să trezească interesul și dorința de implicare a unor instituții de prestigiu din Ploiești, a numeroase licee și școli din județul Prahova, dar și a companiilor sau antreprenorilor locali.

Prima noastră campanie, intitulată „Atenție la neatenție!”, s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 13-18 ani și părinților acestora. Ne-am propus, în primul rând, să informăm și să promovăm metode eficiente de prevenire a infracționalității în rândul adolescenților. Cu această ocazie, ne-am deplasat, cu acordul direcțiunii unităților școlare vizate, în licee din Ploiești, dar și din județ, unde am împărțit elevilor pliante informative și am purtat cu aceștia dialoguri extrem de interesante.

Am încheiat parteneriate cu instituții culturale din municipiul Ploiești și am fost întâmpinați cu deschidere și interes de către antreprenorii locali. Împreună cu Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, am organizat evenimente la sediul unor companii din județ, unde am prezentat proiectul nostru angajaților respectivi, în calitatea lor de părinți interesați de siguranța copiilor lor.

WhatsApp_Image_2019-12-10_at_11.49.39_079d7.jpeg

Ne-am construit o prezență online, pe Facebook, unde organizăm periodic concursuri cu premii adresate adolescenților. Ne consolidăm continuu identitatea virtuală: am reușit să adunăm la un loc o comunitate de copii și părinți interesați de acest subiect al prevenției.

Cu deosebită plăcere vă anunțăm că, pe 13 decembrie 2019, „Semn de Exclamare”, alături de Centrul Educațional „Cursuri Copii Ploiești”, organizează un eveniment de informare despre proiectul nostru civic. Vă așteptăm să vorbim despre ”Cum ne ajutăm copiii să facă față fenomenelor de tip bulling” , să împărtășim experiențe și idei.

Evenimentul este deschis publicului și va avea loc la sediul centrului, din incinta Parcului Municipal Vest, clădirea de birouri, începând cu orele 17:30.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău