Klaus Iohannis: ”Creşterea salariului minim nu e doar o solicitare a sindicatelor, e o necesitate şi se va realiza”

0
big_declaratie_de_presa_10-07-2019_33_a1881.jpg

big_declaratie_de_presa_10-07-2019_33_a1881.jpg

Presiunea promisiunilor din fosta guvernare se exercită și asupra actualei, care trebuie să găsească soluții, președintele Iohannis declarând că ”oamenii au aşteptările lor şi nu trebuie înşelate.”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că a avut o discuţie ”aşezată şi aplicată” cu premierul şi cu ministrul Finanţelor:

”Mi-au prezentat câteva date, câteva abordări, în special în legătură cu rectificarea bugetară, dar dar am discutat şi despre salariul minim. Datele sunt clare, cifrele sunt reci şi concluziile sunt un pic mai complexe şi, din păcate, a trebuit să constatăm că situaţia este cea care este, deficitul va trece, este clar între timp, de 4%. Pe de altă parte, este la fel de clar că anumite cheltuieli trebuie făcute.

Bunăoară, s-a găsit că pentru pensii nu au fost pur şi simplu prevăzuţi suficienţi bani şi aici trebuie făcută o rectificare. La fel, şi în alte domenii unde de multă vreme nu s-au mai făcut plăţi nu s-au onorat contracte şi aceste lucruri sunt inadmisibile între-o societate normală. Rectificare este obligatorie.

Pe de altă parte, creşterea salariului minim este nu doar o solicitare a sindicatelor, este o necesitate şi se va realiza, însă despre aceste detalii vă vor spune mai multe lucruri cei din Guvern care se ocupă concret de aceste chestiuni.”

big_declaratie_de_presa_10-07-2019_33_e65f2.jpg

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău