Telega_judetul_Prahova_30.10.2019_4_ef594.jpg

116 copii din comuna prahoveană Telega au beneficiat de profilaxie orală și tratament în cabinetul stomatologic mobil pentru copii “Zâna Merciluță”. Proiectul este susținut de Rompetrol.

Cabinetul stomatologic mobil „Zâna Merciluță”, echipa asociației Merci Charity și o echipă de doi medici dentiști voluntari din București s-au deplasat zilele trecute în comuna Telega, la școala gimnazială nr. 1 Telega, unde au efectuat proceduri de prevenție orală și tratament non-invaziv, folosind infrastructura cabinetului stomatologic mobil al asociației. Acțiunea a fost posibilă cu sprijinul KMG International.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Unul din doi copii dintre cei consultați la Telega nu a mai fost niciodată la medicul stomatolog. În cadrul acțiunilor derulate în comună, 116 copii au beneficiat de o sesiune de educație pentru sănătate orală derulată în clasă, în care medicii dentiști voluntari le-au arătat copiilor cum se efectuează un periaj corect. Dintre aceștia, 35 de copii au fost consultați și au primit tratament în cabinetul stomatologic mobil.  Toți copii au primit gratuit un kit de igienă orală.

Din datele colectate în timpul acțiunii de la cei 35 de copii care au beneficiat de intervenții în cabinetul mobil,  a rezultat un număr mediu de dinți afectați de cariile dentare de 7 dinți/copil, peste limita superioară de 3,5 dinți/copil a mediei europene la vârsta de 12 ani conform Organizației Mondiale a Sănătății. Echipa a efectuat  187 de proceduri în valoare de 40.885 ron.

În județul Prahova, conform site-ului Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova1, 67 de furnizori de medicină dentară au contract cu casa, dintre care 46% se află în mediul rural. Echipa a aplicat un chestionar părinților despre igiena orală a copiilor și accesul la servicii de medicină dentară și rezultatele au indicat că părinții merg cu copiii lor cel mai des la stomatolog în cel mai apropiat oraș, una dintre dificultăți fiind găsirea unui stomatolog care să trateze copii. De asemenea, părinții au fost informați despre lista intervențiilor stomatologice la care are dreptul un copil într-un cabinet în contract cu casa și lista cabinetelor în contract cu casa pe o rază de 40-60km.

Acțiunea din comuna Telega face parte dintr-un proiect pilot care a vizat județele Prahova și Constanța și este premergătoare parteneriatului strategic între asociație și KMG International prin care 1.000 de copii din 40 de sate din comune din județele Constanța, Prahova și Galați vor primi gratuit intervenții de profilaxie orală și de tratament folosind infrastructura cabinetului stomatologic mobil al asociației până la finalul lunii octombrie 2020.

În cele două acțiuni pilot derulate în județele Constanța și Prahova, 104 copii au primit profilaxie și tratament stomatologic în cabinetul stomatologic mobil și  222 de copii au primit pachete de profilaxie orală. (P)

Galerie FOTO

Telega-judetul-Prahova30102019-9
Telega-judetul-Prahova30102019-1
Telega-judetul-Prahova30102019-5
Telega-judetul-Prahova30102019-6
Telega-judetul-Prahova30102019-4
Telega-judetul-Prahova30102019-7

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Observatorul Prahovean
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg