La două luni după ce observatorulph.ro a publicat articolul ”Simbol nazist interzis, ”pictat” pe podul Mărășești din Ploiești și vizibil din parcarea Lidl”, Primăria Ploiești a reacționat.
Pe 16 august, o cititoare care și-a făcut cumpărăturile de la magazinul Lidl Vest a observat că pe zidul de sprijin al podului Mărășești a fost aplicat un simbol nazist interzis de legislație. Este vorba de o svastică, un simbol de bază al grupărilor neo-naziste și asimilată regimului lui Hitler.
”Mi se pare inadmisibil ca un astfel de simbol interzis de lege să fie afișat într-un loc public. Mă întreb dacă polițiștii îl vor prinde pe cel care a pus svastica pe acest pod. Până atunci, cred că primăria ar trebui să-l șteargă rapid”, a fost mesajul ploieștencei.
La sesizarea observatorulph.ro transmisă în aceeași zi, Primăria Ploiești a reacționat, însă în niciun caz rapid.
Astfel, municipalitatea a solicitat constructorului care răspunde de garania lucrării executată pe fonduri europene să-l îndepărteze, așa cum rezultă din documentul transmis redacției abia ieri, 7 octombrie: