69444681_2292396920879592_8068444782520696832_n_f38d1.jpg

Cristina Toma Cochinescu îndeamnă ploieștenii să strângă semnături pentru eradicarea ambroziei din oraș într-o campanie susținută de Asociația Prahova în Acțiune.

Aceasta a postat pe Facebook un nou text privind pericolul la care sunt expuse persoane alergice, precum și procedura simplă pe care o pot urma cei ce vor să se implice în campania de strângere de semnături pentru eradicarea ambroziei:

M-am trezit în dimineața asta respirând ceva mai bine decât în ultimele 36 de dimineți. Probabil e mai puțin polen de ambrozie în aer, obosit şi el de câte ravagii a făcut.
Peste o lună, oamenii vor fi uitat deja cum a fost: strănut, ochi înroşiți, stare de sufocare, usturime în gât, nopți nedormite, tratamente fără efect, măşti purtate inclusiv pe stradă, dureri de cap, oboseală, incapacitate de muncă, copii ajunşi la urgențe, inflamare a pielii, panică.

Avem în structură un hormon al uitării care funcționează perfect când ne e un pic mai bine. Acelaşi care le determină pe femei să mai vrea să aibă copii, deşi în momentul naşterii jurau că nu vor mai trece o dată prin asta. Anul trecut, în aceeaşi perioadă a anului, mă gândeam să pornesc un demers pentru eradicarea ambroziei. Prietenul şi sfătuitorul meu, Răzvan, mi-a spus atunci: "Dacă nu faci ceva ACUM, ai să uiți, iar la anul vei fi exact în aceeaşi situație". Nu l-am crezut.

A trecut un an. Răzvan nu a avut dreptate: situația s-a schimbat. Simptomele s-au accentuat, numărul persoanelor afectate s-a dublat, iar ambrozia s-a înmulțit îngrijorător.

Prieten de nădejde, Răzvan a fost alături de mine în ultimele săptămâni. M-a sfătuit, a studiat legea, a urmărit acțiunile civice internaționale, a înțeles cum sistemul funcționează la nivel local şi central în alte părți şi a ales să se implice, chiar dacă el şi familia lui nu suferă din cauza ambroziei.

ACUM este momentul în care noi, toți, putem acționa. Alături de asociația din care facem parte, am pornit demersurile pentru eradicarea ambroziei. Fii parte din salvarea unui oraş, şi aşa chinuit de incompetență! Tu, prietenul meu, dacă îți pasă, cere-mi o listă de semnături! Personal, mi-am propus să strâng 2.000 de semnături.

Dacă eu, una, am reuşit singură să conving autoritățile să distrugă ambrozia de pe domeniul public din cartierul meu, cu siguranță vom reuşi împreună să facem asta în întregul Ploieşti! Despre demersurile noastre de până acum, găsiți informații pe pagina Prahova in Actiune: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2559333304161192&id=1904923222935540.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cum te poți implica:

Trimite un mesaj privat adresat paginii de FB Prahova în Acțiune sau un mesaj pe WhatsApp la numărul de telefon 0771.021.352 cu textul "Ambrozia", iar noi îți vom trimite o listă în format electronic. Tot ce trebuie să faci este să o tipăreşti, să o completezi împreună cu familia şi prietenii tăi, iar de restul ne ocupăm noi

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg