Vrem multe. Avem pretenții. Știm doar să cerem, dar ce oferim în schimb?
Democrația a fost prost înțeleasă încă de la început. Asta pentru că a fost ”predată” de comuniștii și securiștii spoiți în onorabili politicieni și oameni de afaceri. În România nu s-a făcut educație, pentru că nu a avut cine să o facă. Suntem exact cum conducem, cum parcăm, cum și unde aruncăm gunoiul, cum ne îmbrâncim prin magazine, cum ne înghesuim la pomeni, cum ne vindem pentru un mic și-o bere, cum ne înjurăm și ne acuzăm de diverse, doar pentru că nu avem aceleași opinii. Nu știm să ascultăm, ne pricepem la tot, vorbim mult și prost, întrerupându-i pe cei care chiar au ceva de spus. Respectul este o noțiune abstractă, este un cuvânt rătăcit prin DEx. Avem pretenția să fim respectați, însă în condițiile în care ne comportăm ca ultimii ”ghiolbani”.
Ceea ce vedeți în imagini este ceea ce suntem, acum, ca nație. Dacă plătim o taxă sau un impozit, credem că totul ni se cuvine, că merităm, că cineva trebuie să strângă după noi. ”Ni se cuvine, să ni se dea!” Trăim cu senzația că avem doar drepturi, nu și obligații, eventual că obligațiile sunt doar pentru ”fraieri și sclavi”.
În consecință, votăm cam la fel, apoi ne mirăm cum ajung toți analfabeții și grobienii să ne conducă. Ei sunt rezultatul a ceea ce suntem, în majoritate. Un nesimțit va vota un alt nesimțit, doar că ceva mai șmecher decât el. Dacă nesimțirea nu ar fi generalizată, atunci ar fi minoritari. Deocamdată nu sunt…
Din toată mocirla nesimțirii se mai aud și vocile oamenilor civilizați, care încă mai speră ca România să poată fi o țară civilizată, cândva… într-o zi. Priviți imaginile din jurul stadionului Ilie Oană, de după meciul Petrolului cu Snagovul și încercați să estimați un orizont de așteptare…
