deschidere-an-scolar-seminar-piatra-neamt_2_300b3.jpg

Deși există o decizie în instanță, respectiv a Consiliului pentru Combaterea discriminării, prin care slujbele preoților ortodocși la început de an școlar sunt considerate discriminatorii, Ministerul Educației Naționale a lăsat la latitudinea directorilor de școli organizarea unor astfel de momente religioase.

Potrivit Știrilor Pro TV, Consiliul naţional pentru combaterea discriminării a decis încă din 2017 ca slujbele religioase în unitățile publice de învățământ sunt posibile doar dacă le cer părinţii. Acestea trebuie aprobate şi de Consiliul de administraţie al şcolii, în caz contrar fiind ilegale şi discriminatorii. Asociaţia pretinde că a obţinut şi în instanţă, dar şi de la ministerul educaţiei decizia prin care slujbele sunt ilegale dacă nu respecta toţi aceşti paşi, şi reclama conducerea bisericii că nu respecta legislaţia.

 “Este inimaginabil ce se întâmplă, e vorba de milioane de copii, după care un alt demers, dacă Biserica Ortodoxă Romană nu încetează cu aceste atacuri la legalitate şi la respectarea deciziilor instanelor de judecată, vom iniţia procedura de ridicare a statutului, de anulare a statutului de cult recunoscut al bisericii ortodoxe române”, a declarat Emil Moise, preşedintele Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, pentru sursa citată.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În Prahova, majoritatea directorilor de școli cheamă preoții ortodocși pentru a binecuvânta elevii în prima zi de școală, chiar dacă cei mai mulți nu sunt atenți la slujba religioasă.

Însă, mai ales în mediul rural, acest obicei este respectat și prețuit mai ales de părinți și bunici.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg