- Publicitate -

Simbol nazist interzis, ”pictat” pe podul Mărășești din Ploiești și vizibil din parcarea Lidl

svastica_0d8f1.jpg

O cititoare care și-a făcut în această dimineață cumpărăturile de la magazinul Lidl Vest a observat că pe zidul de sprijin al podului Mărășești a fost aplicat un simbol nazist interzis de legislație.

Este vorba de o svastică, un simbol de bază al grupărilor neo-naziste și asimilată regimului lui Hitler.

- Publicitate -

”Mi se pare inadmisibil ca un astfel de simbol interzis de lege să fie afișat într-un loc public. Mă întreb dacă polițiștii îl vor prinde pe cel care a pus svastica pe acest pod. Până atunci, cred că primăria ar trebui să-l șteargă rapid”, a fost mesajul ploieștencei.

Potrivit Legii 107/2006 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -