fbpx

67220503_471417863428026_4501062195051757568_n_25db4.jpg

Zeci de reclamații au venit, în ultima vreme, din cele două cartiere. Oamenii sunt exasperați și se tem să îi alunge pe ”cocalarii de noapte”.

În Mihai Bravu, la benzinăria Lukoil, se strâng noapte de noapte indivizi dubioși. Cu mașinile parcate cu uși sau geamuri deschise, dau manelele la maxim. Nu de puține ori ajung să se certe între ei, chiar să se bată. Rareori trece câte o mașină de poliție, iar asta se întâmplă spre dimineață, când lucrurile se mai liniștesc. În urma lor rămâne mereu mizerie, pet-uri, pahare de la cafelele pe care le iau din benzinărie. Angajatele ies mereu să curețe în urma lor, dar nu îndrăznesc să le facă observație. S-ar alege cu înjurături sau chiar agresiuni.

Unul dintre locatarii din blocurile din zonă ne-a declarat: ”Mașini de poliție mai trec, însă nu opresc să îi întrebe de sănătate. Într-o seară au trecut unii de la Locală. Erau la o oarecare distanță și coborâseră din mașină. Erau atât de pricăjiți pe lângă cefele late din benzinărie și cred că de asta nici măcar nu s-au încumetat să se apropie. Ce speranțe să ne punem noi în prăpădiții ăștia? Cred că mai degrabă noi i-am putea apăra.”

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Mai glumeț din fire, unul dintre cei sătui de Micul Bangladesh din Mihai Bravu, ne-a spus: ”M-am gândit să sun la Jandarmerie, la mascați și să le spun că sunt niște protestatari, care o înjură pe Carmen Dan și PSD-ul, ca să fiu sigur că se deplasează pentru a face rapid ordine. Mi-am dat seama că ar fi venit degeaba, pentru că ar fi constatat că sunt chiar susținătorii care îi protejează prin tribunale și prin campaniile electorale.”

Un alt ploieștean, de data aceasta din Bariera București, ne-a scris următoarele rânduri:

”Locuiesc în Bariera București, mai exact pe strada Vintileanca. Un magazin a fost deschis în apropiere, pe strada Tânărul muncitor. Acest magazin are intrare și pe strada Vintileanca. Multi țigani se duc la magazin, își iau bere, semințe și alte produse, apoi le consumă pe stradă. Fac mizerie, sticle sparte, ambalaje, pet-uri. Vin și cu o boxă portabilă și acultă manele.

Îmi e silă, când vin de la muncă, să găsesc toată mizeria și gălăgia la mine la poartă și la vecini. Am duiscutat și cu patronul magazinului, însă nu-l interesează. Am reclamat și la politie și la primarie, dar nimic. Poliția Locală nu patrulează în zona asta, cei de la Rosal care treceau și dădeau cu mătura, nu mai trec de un an de zile. Mă trezesc cu ambalaje, bidoane, la mine în curte, sticle sparte la mine la poartă.”

Multe dintre personajele care îi deranjează pe oameni le sunt cunoscute polițiștilor. Nu puțini sunt cei care susțin că înainte să apară mașina de poliție, mai ales în Mihai Bravu, ca prin minune turbulenții se potolesc. ”Ne e teamă să mai sunăm la 112. Dacă află ăia din stradă cine a sunat?”, ne-a declarat un alt cititor. Într-o astfel de situație, singurii care le pot spulbera suspiciunile și temerile sunt chiar polițiștii, care se pot considera sesizați prin intermediul acestor rânduri.

67220503_471417863428026_4501062195051757568_n_26ab5.jpg

66493006_2317086225026606_8396661480291827712_n_4043c.jpg

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg