fbpx

violenta-domestica_6c6a4.jpgCazurile de abuz sunt, din nefericire, în continuă creștere. De multe ori când auzim cuvântul „abuz“ ne ducem cu gândul doar la violența fizică. Formele lui sunt însă multiple și la fel de periculoase. Pot deveni o amintire dacă știm unde și la cine să cerem o mână de ajutor.

În sprijinul victimelor, dar și a persoanelor care vor să fie să aibă câteva noțiuni utile și să ofere la rândul lor un ajutor celor care au avut și au de-a face cu forme ale abuzului, Asociația Compassion&Care și Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești organizează o sesiune de informare.

„Unde mă pot duce și la cine pot apela în situatii de abuz?”, „Unde îi pot îndruma pe cei apropiați care au avut neșansa de a experimenta violența intrafamilială?”, „Ce este ordinul de protecție și cum se poate obține el?”, „Cum pot găsi siguranță persoanele afectate de violența intrafamilială?”…  La aceste întrebări și multe altele vor răspunde Mirabela Mălăescu, consilier al Institutiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești, și reprezentanți ai Asociației „Compassion & Care”.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Întâlnirea va avea loc pe 25 iunie, începând cu ora 16.30, pe strada Victoriei, nr.13, Ploiești.

Cei interesați sunt rugați să confirme participarea până luni, 24 iunie 2019, la telefon 0730 58 90 30.

Foto:

64707816_1200143250158697_37573649510694912_n_7b393.jpg

violenta-domestica_5a0ab.jpg

 

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg