fbpx

evaluare-nationala-prahova-examen_27b0b.jpg

Cu doar două săptămâni înainte de susținerea evaluării naționale, elevii de clasa a VIII-a nu au încă informațiile în baza cărora să opteze pentru liceul pe care vor să-l urmeze. De regulă, ghidul candidatului ar fi trebuit să apară la începutul lunii mai, astfel încât elevii să aibă timp suficient să se orienteze în momentul în care vor opta pentru un anumit liceu.

Problema legată de publicarea ghidului candidatului a apărut în momentul în care, pe ultima sută de metri, Ministerul Educației a modificat cifrele de școlarizare pentru liceu.

„Am copilul clasa a VIII-a și nu s-au primit ghidurile liceelor. Este ultima săptămână de școală, iar școlile nu știu când vor da copiilor aceste ghiduri”, ne-a semnalat o mămică problema la redacție. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Totul ar fi fost dat peste cap după ce planul de școlarizare, stabilit în funcție de cifra de școlarizare, a fost aprobat mult prea târziu.. Prin urmare de abia acum se lucrează la ghidul candidatului.

„Se lucrează la ghidul candidatului. Sperăm ca astăzi, mâine să fie publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar”, a precizat Aurel Graur, purtătorul de cuvânt al IȘJ Prahova.

Ghidul candidatului, documentul necesar la alegerea liceului include și cifrele de școlarizare, dar și situația admiterilor de anul trecut, pentru fiecare liceu în parte..

De precizat este faptul că media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Noutatea din acest an este că elevii care iau note sub 5 nu vor mai intra la liceu, ci vor fi repartizați la școli profesionale.

La nivelul lunii mai 2019, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Prahova, în Prahova figurau înscriși în clasa a VIII-a 6.688 de elevi. 

Foto: cu caracter ilustrativ

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


...
970.jpg