fbpx

M2QyMzNmNmFmYjYxZDE3ZTA2ZGZmZmUwZmQ0.thumb_5f3b2.jpg

Inspectorul şcolar general din Arad, Anca Stoenescu, a anunţat, printr-o postare pe contul său de Facebook, că elevii care au participat, vineri, "la o manifestare cu caracter politic, neautorizată în mod legal", respectiv protestul anti-PSD de la Lipova, nu vor fi sancţionaţi suplimentar în niciun fel, în afară de absenţele nemotivate pentru că au plecat de la cursuri. 

Potrivit şefei Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, opt elevi de la Liceul Atanasie Marinescu Lipova au fost identificaţi în grupul care a protestat în timpul prezenţei în oraş a delegaţiei guvernamentale condusă de premierul Viorica Dăncială. 

"Participarea unor elevi, în timpul orelor de curs, la orice altă activitate în afara şcolii încalcă prevederile regulamentelor şcolare.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Este şi cazul prezenţei celor opt elevi, patru din clasa a XI-a şi patru din clasa a XII-a la manifestarea neautorizată legal din faţa Primăriei Lipova. Am dispus efectuarea unei cercetări privind modul în care elevii au ajuns acolo.

Conducerea liceului a precizat că cei opt au părăsit fără aprobare cursurile. În urma acestui fapt, s-a luat măsura ca ei să fie trecuţi absenţi nemotivat la orele de la care au lipsit. Nu a existat nicio altă consecinţă a faptului că au plecat de la ore şi au luat parte la manifestaţie", a precizat Anca Stoenescu, citată de Agerpres

Şefa ISJ Arad consideră că "este legal, normal şi firesc pentru orice elev să fie trecut absent nemotivat de la orele de la care lipseşte fără a avea o motivare legală, acesta fiind şi cazul celor opt elevi de la Lipova". 

Sursa: Digi24.ro

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Ciprian Pap
Mai multe despre autor și articolele sale

...
970.jpg