Zeci de ploieșteni ne-au sesizat, marți seara, în privința emisiilor degajate în atmosferă de rafinăria Lukoil. Sunt puțini și nesemnificativi cei nemulțumiți, atât timp cât la ultimul miting antipoluare au venit vreo 30 de ploieșteni, pentru că avem preocupări mult mai serioase decât un banal cancer.
În jurul orei 21.00, un nor alb se ridica pe cerul Ploieștiului. Și mirosea. Mirosea puternic produs petrolier. Ceva nou? Nicidecum.
Ca să nu vă mai obosiți, să faceți speculații, este abur tehnologic. Și nu are efecte nocive. Vreți să fie roz, sau ce? Era alb, pur, așa cum este fumul alb care iese de la Vatican, atunci când un nou Papă este ales. Și nu, nu e toxic. Nu bietul Papă, fumul zic.
A ce vreți să miroasă în Ploiești, a Armani? Nu înțelegeți că e vorba despre sute de locuri de muncă din industria petrolieră, iar astea sunt mai importante decât sute de mii de vieți? Cum spui ceva despre poluare, cum îți sar în cap cei care lucrează în domeniu, pe motiv că ai un interes ascuns, că vrei să-i lași pe drumuri, că nu înțelegi importanța economică. Ăsta-i argumentul suprem. Nici măcar nu le poți spune că ei sunt cei mai expuși. E mai important salariul. Până la un punct îi înțeleg. O mai spunem încă o dată: soluția nu este închiderea, ci investițiile în tehnologiile care să reducă poluarea.
Oricum, la câți au fost interesați de protestul împotriva poluării, se poate spune că nu avem probleme, că e bine. Restul par să fie interesați mai mult de sârma găsită în fundul doamnei Firea, având în vedere cât de citite sunt ”știrile” pe această temă. Deduc de aici că românilor chiar nu le sunt indiferente durerile în fund, ceea ce este un lucru îmbucurător și încurajator.