fbpx

image-2019-04-17-23093123-41-ecaterina-andronescu_b126f.jpg

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, nu a mai ajuns la un eveniment din București, programat de minister, din cauza traficului dintre Suceava, unde a fost sâmbătă, și București. O spune chiar consilierul său, Radu Szekely, într-o postare video pe Facebook, potrivit Mediafax.

”Din păcate, doamna ministru Andronescu nu a ajuns la eveniment. Avea de gând să participe. A fost ieri la Suceava, la premierea olimpicilor și traficul a îngreunat sau a făcut imposibilă sosirea domniei sale aici”, a spus sâmbătă seară, consilierul său, Radu Szekely, la evenimentul programat de Ministerul Educației pentru liceele din fruntea Clasamentului Registrului Educațional Alternativ, așa cum o arată o postare video de pe pagina de Facebook a Registrului.

Lipsa autostrăzilor din Moldova a făcut obiectul unui protest inedit declanșat în luna martie a acestui an de un om de afaceri din Suceava, Ștefan Mandachi (33 de ani), care deține un lanț de restaurante fast-food în Suceava, și care a construit o autostradă mică, de un metru, pentru care a plătit 3.800 de lire sterline (4.400 de euro sau 5.000 de dolari), ca să semnaleze lipsa autostrăzilor din Moldova.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Campania a durat două săptămâni și i s-au alăturat români din țară și din străinătate, edili și din alte zone ale țării decât Moldova, artiști și oameni de afaceri. Pe 15 martie, timp de 15 minute, mai multe companii și-au oprit activitatea în semn de protest.

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Ciprian Pap
Mai multe despre autor și articolele sale

sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg