fbpx

44693875_1139158196237226_4663693081629949952_o.jpg

Vorbitul în public constituie pentru cei mai mulți dintre noi o veritabilă provocare, căreia nu puțini se tem că nu vor reuși să îi facă față vreodată. Realitatea este, însă, că vorbitul în public se poate învăța și exersa. Un ploieștean face cursuri prin care ”tratează” persoanele cu dificultăți în a se exprima în fața unor adunări mari de oameni. 

De altfel, spune Claudius Dociu, trainer de public speaking, aproape niciunul dintre marii oratori ai lumii nu s-a născut vorbitor de succes: “În spatele discursurilor celebre stă munca susținută a acestor vorbitori de a alege cuvintele și structura potrivite publicului lor, intonația și gestica adecvate momentului plus multe alte aspecte care împreună constituie rețeta unei prezentări reușite. Pentru fiecare dintre aceste elemente există reguli clare, tehnici pe care aplicându-le nu ai cum să dai greș și pe care le poți învăța de unul singur în mulți ani de vorbit în public sau, mult mai rapid, participând la un curs de vorbit în public.”

Un astfel de curs, concentrat în două zile pline de exerciții practice, printre care se numără și vorbitul în fața camerelor de luat vederi, combinate cu partea teoretică plus o mulțime de tips & tricks, va avea loc la Ploiești chiar în weekendul următor, 16-17 martie.

„Este un curs la care lucrez practic de când am început să vorbesc în public, cursul în care pun la bătaie tot ce am învățat pe propria-mi piele, din sute chiar mii de pagini citite și "furând" de la vorbitorii considerați de succes, dar și din cursurile și cluburile de vorbit în public organizate în ultimii zece ani” – spune trainerul, Claudius Dociu.

Cursul se desfășoară pe perioada a două zile, câte opt ore, cu pauze de cafea și prânz și costă 450 de lei/participant. 
Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook (https://www.facebook.com/events/158448091699051/) a evenimentului, iar pentru înscriere puteți folosi adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Jurnalist cu peste 25 de ani de experiență și trainer în public speaking de aproape un deceniu, Claudius Dociu a fondat împreună cu Centrul Succes Personal primul club de vorbit în public din Ploiești și este autorul volumului “Arta vorbitului în public”. Totodată, împreună cu Asociația Cerc Băicoi, Fundația Comunitară Prahova și Casa de Cultură “I. L. Caragiale” este implicat de mai bine de trei ani în promovarea vorbitului în public în școlile și liceele din județul Prahova.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg