fbpx

8 martie.jpg

Femeile spun că nu contează valoarea cadourilor, ci gestul în sine, potrivit unui studiu efectuat de compania de marketing research 4Service Group România, citat de news.ro.

”74% dintre bărbați vor cumpăra cadouri, 16% vor oferi atât cadouri cât şi flori, în vreme ce 9,5% au spus că se vor limita la flori sau mărţişoare. De cealaltă parte, 68,2% dintre respondentele de sex feminin se aşteaptă să primească un cadou, 14% nu cred că vor primi mai mult de un mărţişor, iar, surprinzător, 17,8% nu speră că ar putea primi ceva de Ziua Femeii”, se arată în comunicatul  4Service Group.

Totodată, doar 10% dintre bărbaţi vor oferi ceva şi rudelor apropiate, iar 11,5% au spus că se vor prezenta la locul de muncă cu flori sau mici cadouri pentru colege.

Suma medie cheltuită de 1 din 3 bărbaţi este între 150 – 200 de lei. Unul din cinci bărbaţi intenţionează să aloce între 200 şi 500 de lei pentru un singur cadou, în vreme ce doar 3 din 100 de români vor cheltui mai mult de 1000 de lei pentru un cadou, potrivit studiului.

Preţul cadourilor diferă şi în funcţie de persoana căreia îi este destinat. Astfel, aproape 60% dintre bărbaţi vor aloca între 150 – 200 de lei pentru soţii, în vreme ce doar 48% dintre mame se vor bucura de aceeaşi valoare a cadourilor.

”Fiicele lor pot primi un cadou de 150 – 200 de lei în aproape 45% din cazuri. Cei care nu sunt căsătoriţi, dar au o relaţie vor oferi cadouri de o valoare similară în doar 40% din cazuri. Cele mai frecvente sume alocate pentru rude, prietene sau colege de muncă sunt sub 50 lei, în cazul a 5 din 10 bărbaţi”, se arată în comunicat.

”33% dintre bărbaţi oferă flori, însă doar 26% dintre doamne îşi doresc să primească flori. Şi cosmeticele sunt în topul preferinţelor bărbaţilor, cu 12 procente. Dar numai 7% dintre femei au declarat că şi-ar dori să primească produse cosmetice”.

Doar 1,2% dintre bărbaţi ar fi dispuşi să ofere bani sau carduri cadou, în vreme ce 9,8% dintre femei spun că ar prefera mai degrabă banii, pentru a-şi putea alege singure cadoul preferat. Situaţia este asemănătoare şi în cazul mărţişoarelor: doar 3 din 100 de femei mai vor un mărţişor şi de 8 Martie, însă 12% dintre bărbaţi aleg să cumpere şi să ofere unul.”

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg