- Publicitate -

Jurnal de student. Tipuri de colegi peste care e imposibil să nu dai în facultate: fomistul, chiulangiul, cerșetorul…:)

Data:

upg-ploiesti.jpg

Întâlnești mulți oameni de-a lungul vieții și de altfel, multe sunt dățile în care ai impresia că nimic nu o să te mai surprindă în privința lor, dar descoperi că niciodată nu te-ai înșelat mai rău. Cât despre facultate… ziua și șocul. Am crezut că trăiesc într-o bulă temporală atunci când am luat contact pentru prima oară cu oamenii din facultate. Evident, întâlnești și persoane de-a dreptul „mișto”, dar acum vorbim de niște tipuri de colegi. Așa că, iată-le pe cele mai des întâlnite:

- Publicitate -

1. Fomiștii
Da, de ăștia nu scapi toată viața, ai parte de ei încă din generală. E imposibil să nu fi intrat la un curs și să nu auzi „Bă, are cineva ceva de mâncare?”. Ideea e că aceste exemplare pleacă de acasă cu gândul că are colegul ceva de mâncare, trec ei cumva și peste ziua asta. Problema este că nu au o limită, sunt un fel de ninja ai mâncării, adulmecă punga de chipsuri cu aromă de cașcaval, pe care o ții ascunsă în geantă, în banca a treia, pe partea stângă, lângă fereastră. Una peste alta, nu cred că există vreo soluție pentru a combate aceste rozătoare, cel puțin nu una pe care să o știu.

2. „Nici eu n-am citit toate cursurile”
Ăștia-s preferații mei. De ce? Au impresia că noi ceilalți îi credem. Amuzant, nu? Mă rog, prima oară îi crezi, vine ziua examenului și cumva, împușcă zecele. „Parcă nu a citit toate cursurile”, îți spui în gând și deja îi pui eticheta „omul în care să nu ai încredere”. Cum le-ar spune oamenii internetului: „șerpii”. Realitatea te lovește rapid și știi că ei sunt cei care acum afirmă tare și răspicat „votez cu PSD”.

3. Colegul care nu chiulește niciodată
Știți situația în care plănuiți cu toții să plecați de la ultimul seminar din diferite motive și dintr-o grupă de 30 de persoane, se trezește unul care nu vrea? Să-l poreclim „răzvrătitul”. Ei bine, acest individ nu a chiulit niciodată, iar dacă reușești performanța de a-l convinge să plece, meriți un premiu. Ciudat este că în timpul liceului se mai înțelege, dar și la facultate? Universitatea a fost creată pentru a se chiuli, cu toții știm asta. Ideea e că „răzvrătitul” nu știe că și pentru profesori e o situație tâmpă și nu, nu o să-l placă mai mult doar pentru că a rămas. Dimpotrivă, îl obligi să-și țină seminarul cu un singur om. O situație jenantă, hă?

- Publicitate -

4. Cel pe care îl vezi în prima zi de facultate și după nu-l mai vezi până la restanțe
Nu-s prea multe de zis aici. Situația e clară, dacă mai sus vă povesteam de „răzvrătit”, acum vorbim de un chiulangiu incurabil. Mai sunt și cei care își mint părinții cu nerușinare că merg la cursuri, dar ei nici nu știu la ce facultate au fost admiși. Te mai întreabă profesorii când și când despre ei, iar răspunsul e clar: „nu știm, nu cunoaștem”.

5. Colegul cerșetor
Un alt specimen care trăiește pe băncile școlilor încă de la începuturi. Totul începe cu „dă-mi și mie un pix”, iar tu coleg cu bun simț îi dai. Nu trec câteva zile și auzi de undeva din spate întrebarea „ai și tu o foaie?”. Te gândești că e vorba de o simplă hârtie, așa că dai. Începi să oferi și din mâncarea ta, din creioanele tale, urmează temele, cursurile, proiectele, iar lista poate continua. Să nu ai un șoc când vor veni la tine să-ți ceară casa și mașina, iar tu același om cu bun simț, sa le dai.

6. Integraliștii
Ei bine, nu de mult au fost adăugați pe lista speciilor pe cale de dispariție. Integraliștii se găsesc greu, când și când în prima bancă. Să treci toate examenele a început să fie o adevărată provocare. De altfel, te mai lași și influențat de restanțierii ofticoși. Da, ei sunt cei care afirmă tare și clar că nu ești student dacă nu ai cel puțin o restanță. Vă spun, replica aceasta a venit, fără doar și poate, din frustrarea unui student restanțier, dar îți aduce o oarecare liniște sufletească și parcă merge și ca scuză pentru părinții furioși.

- Publicitate -

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -