Lipsa specialiștilor nu a ocolit nici Spitalul Municipal Câmpina. În ciuda salariilor motivante, a condițiilor bune de lucru, aproape zece posturi de medici au rămas, până în prezent, neocupate.
Criza cea mai mare este la Terapie Intensivă, acolo unde este un deficit de trei medici. Dar schema este incompletă și la Pediatrie, Neonatologie, Obstetrică-Ginecologie, Radiologie, la Laboratorul de Analize Medicale, secții unde ar fi nevoie de cel puțin un specialist.
„Mai sunt și alte posturi neocupate, de biochimist, ortoped, cardiolog, dar concursul pentru acestea se va ține în luna februarie. Înscrierile s-au finalizat, avem ceva dosare, dar acum să vedem și rezultatele. Sperăm să avem colegi noi“, ne-a declarat dr. Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal Câmpina.
Iar motivații în acest sens ar fi, dacă ținem cont că salariul net al unui medic pleacă de la 10.000 lei, sumă care prin efectuarea serviciilor de gardă poate fi dublată. „În plus, spitalul a fost modernizat, avem mijloace de diagnostic și tratament moderne. Echipa cu care acești medici va lucra este una calificată, competentă“, a completat doctorul Tiu.
De asemenea, pentru a-i atrage spre Câmpina, există discuții cu reprezentanții Primăriei pentru identificarea și alocarea unor locuințe de serviciu.
În ultimul an, la Spitalul Municipal din Câmpina au venit doi medici noi: Eugen Barbu, care s-a reîntors din Franța pentru a-și desfășura activitatea de chirurg aici și gastroenterologul Alexandra Csaba.