GATA-CU-FONDUL-CLASEI-FOTO-FACEBOOK-570x325.jpg

Actualul ministru al Educației este de părere că părinții sunt de vină pentru că se strânge fondul clasei. Este o temă pe care o readuce în actualitate, după ce tot ea luase măsura interzicerii unei astfel de practici. Rezultatele măsurii nu au fost pe măsura așteptării.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației:

„Legală nu este. Dacă părinții strâng bani, aduc mult mai multă imagine negativă școlii, nimănui nu îi convine să îi scoată din buzunar să îi pună într-un fond al clasei, mai bine să învățăm să facă proiecte, este un ordin de ministru de ani de zile, poate că întărim în lege.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Profesorii au obligația să nu se amestece în asemenea resurse, părinții vin în întâmpinare cu o imagine nefericită, nu este o idee bună”.

Ce nu știe Ecaterina Andronescu, sau se preface că nu știe, este faptul că adevărul este la mijloc. Mai sunt cadre didactice care impun această practică ilegală, motivând că altfel nu se poate desfășura activitatea, că sistemul este subfinanțat și nu sunt acoperite nevoile curente.

Există și cea de a doua categorie, cea a părinților excesiv de zeloși, cărora deși nimeni nu le sugerează măcar, pentru că sunt și școli bine administrate, pentru ”a da bine” în ochii dascălilor, iar copiii ”să nu aibă de suferit”, se grăbesc să îi oblige pe ceilalți părinți să strângă un astfel de fond. Din păcate, unii dintre părinții cu posibilități limitate sunt puși în situații extrem de delicate, nu de puține ori renunțând la a cumpăra minimul necesar celor mici, pentru că au de achitat astfel de sume.

(declarația Ecaterinei Andronescu a fost făcută la digi24.)  


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.