Screenshot_5.png

Elevii clasei a II-a A, de la Școala A. I Bassarabescu, din Ploiești, au fost, pentru câteva momente, noii consilieri locali. Micii elevi au susținut și un program de colinde, însă s-au bucurat maxim când au aflat că pentru câteva minute pot fi aleși locali.

Ce-i drept, pe ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Local au fost numai două ,,proiecte de hotărâri". Cu unanimitate de voturi, cei mici au votat ca Moș Crăciun să aducă mai multe daruri în acest an.

Surprinzător, cel de-al doilea proiect de hotărâre nu a fost votat cu unanimitate de voturi deși a vizat aprobarea unei vacanțe de iarnă prelungite.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Una peste alta, ajutoarele lui Moș Crăciun și-au făcut pe deplin datoria, micuții colindători primind daruri la plecare.


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.