fbpx

thumbnail.jpg

Vlăduț Cîrciu, o frumusețe de băiat de 6 anișori, are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi. Acesta a fost diagnosticat cu neuroblastom şi cu alte două tumori la plămâni.

Pentru operatie si tratament oncologic el trebuie urgent să ajunga în Israel, la spitalul Shelba Medical Center, cel mai mare centru medical din aceasta țară. Costurile operației și tratamentului ajung la suma de 500.000 de dolari.

“Am aflat pe 9 noiembrie, atunci cand intamplator i-am facut o ecografie” isi incepe povestea Eli Ranetescu, mama lui Vladut.

“Practic nu avea nici un simptom specific. Atunci cand statea mai ghemuit il durea putin in partea dreapta, pe lateral, insa imediat ce-si revenea la pozitia initiala durerea trecea instantaneu. Am aflat ulterior ca durerea o provoca tumora mare de pe suprarenale care apasa unul dintre organe in momentul in care se ghemuia. Eu ma gandeam sa nu fie apendicita…”.

S-a internat la Spitalul de Urgenta pentru copii Maria Sklodowska Curie, unde i s-a refacut ecografia si a dat analize la sange, apoi a urmat Computerul Tomograf (CT), la care s-au mai vazut inca doua tumori mici, pe peretele toracic.

S-a format o comisie pentru a decide ce pasi trebuie urmati, fiindca specialistii au considerat ca analizele si imagistica indica neuroblastom pe suprarenale cu posibile metastaze la plamani.

Rezultatele analizelor copilului au fost trimise la spitale din mai multe tari, iar in prezent, dupa ce au analizat dosarul lui Vladut, spitalul Shelba Medical Center din Israel a acceptat sa-l opereze si sa urmeze tratamentul oncologic acolo.

Boala lui este intr-un stadiu avansat si Vladut trebuie sa fie operat de urgenta, dar parintii lui nu reusesc sa acopere singuri costurile interventiei si tratamentului, care ajung pana la suma de 500.000 de dolari.

Acest copil cu fata de inger crede in Mos Craciun, iar noi suntem oameni si ne dorim sa-l ajutam pe Vlad sa aiba sarbatori cat mai fericite alaturi de familia lui!

Conturile deschise pentru Vlad sunt urmatoarele:

EUR RO29BACX0000003158410005-Unicredit

RON RO56BACX0000003158410004-Unicredit

BACXROBU

Titular: Circiu Elisabeta Paula

Fiecare donatie conteaza, fiecare distribuire poate sa-l ajute pe Vladut sa traiasca alaturi de familie si sa continue sa creada in Mos Craciun.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Ciprian Pap
Jurnalist din 2007. A început în presă scrisă, a făcut TV, dar l-a fascinat online-ul. Din 2008, face parte din echipa Observatorul Prahovean și, din 2009, se ocupă intens de dezvoltare web, el fiind cel responsabil de ”problemele” site-ului dar și de noutățile tehnice și de aspect pe care le vedeți pe Observatorulph.ro.
De același autor

Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg