Descoperă tainele abecedarului începând de luni. Nu vorbim, însă, de micuţii care vor păşi pentru prima oară în curtea unei şcoli, ci de mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Ploieşti, care deşi nu mai sunt nici măcar adolescenţi acum vor învăţa pentru prima dată să citească. Şi la Penitenciarul Târgşor anul şcolar 2011-2012 va începe de luni.
Şcoala va începe de luni şi la Penitenciarul Ploieşti. Proaspeţii elevi sunt 17 deţinuţi aflaţi în regim semi-deschis. Ei îşi ispăşesc pedepsele după gratii, au vârste între 22 şi 34 de ani şi încă nu ştiu să citească. Aşa că, în penitenciar, li se oferă o a doua şansă de a descoperi tainele abecesarului. „La Penitenciarul Ploieşti anul şcolar 2011-2012 va începe de luni. Avem o grupă deja formată din 17 persoane private de libertate. Acestea vor învăţa în regim simultan fiind formate grupe pentru clasele I-III”, ne-a declarat inspector Cristina Comnea, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Ploieşti. Şi ca orice elevi, aceştia vor avea manuale oferite gratuit de Inspectoratul Şcolar. Iar luni, în prima zi de şcoală, vor fi aşteptaţi de către doamna învăţătoare. Alţi doi colegi de-ai lor sunt decişi să frecventeze cursurile universitare, fapt pentru care au depus deja cereri în acest sens.
Vor să aibă carte
Şi la Penitenciarul de Femei de la Târgşor începe şcoala tot de luni. „În data de 12 septembrie 2011 va avea loc deschiderea anului şcolar 2011-2012 pentru persoanele private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Târgşor. La cursurile şcolare au fost înscrise 35 de persoane private de libertate, respectiv 24 în învăţământul primar şi 11 în învăţământul gimnazial”, se arată într-un comunicat de presă emis de subinspector de penitenciare Ioana Luca, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Ploieşti. Clasele ciclului primar şi cele ale ciclului gimnazial ale Penitenciarului Târgşor sunt afiliate Şcolii Speciale Filipeşti de Târg, de unde vor fi asigurate şi cadrele necesare instruirii şcolare. De ce multe dintre persoanele private aleg să meargă la şcoală? Ei bine, deţinuţii care vor promova anul şcolar vor beneficia de reducerea pedepsei cu 30 de zile. E bine şi aşa, pentru că, astfel, împuşcă doi iepuri dintr-un foc: învaţă carte, dar pot spera că vor obţine eliberarea mai repede.
Sursa: Telegraful de Prahova