microbuz-prahova2.jpg

Numeroși cititori au reclamat, în ultimul timp, condițiile în care călătoresc cu microbuzele firmelor de transport care deservesc cursele din Prahova.

Întârzierile de pe traseu, aglomerația la orele de vârf, deși legislația interzice călătoria în picioare a pasagerilor, neeliberarea biletelor, vorbitul la telefon al șoferilor sunt doar câteva dintre neregulile semnalate.

Există însă și microbuze surprinse pe traseu care nu corespund din punct de vedere tehnic. Este cazul microbuzului de mai jos, fără niciun bec funcțional, care a circulat aseară pe DN 1B.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Un cititor ne-a trimis imaginile însoțite de următorul comentariu: ”Așa se circula cu microbuzele în siguranță. Pe spate nici măcar un bec funcțional. Am mers în spatele lui de la Ploiești până la Valea Calugarească”.

 


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Eveniment
  • Joi, 20 Septembrie 2018
  • De Mihai Popescu

Depozit ilegal de petarde descoperit la Ploiești

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat ieri pe raza municipiului Ploiești, în scopul descoperirii şi combaterii faptelor de natură penală privind...

Eveniment
  • Joi, 20 Septembrie 2018
  • De Ștefan Vlăsceanu

Incendiu la o casă din Stoenești - FOTO

Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu joi după amiază la izbucnit o casă din satul Stoenești, comuna Ariceștii Rahtivani. La fața locului au fost trimise...