WhatsApp Image 2017-04-10 at 09.38.27 (2).jpeg

Dacă până mai ieri îmi spunea cineva că fructele de la supermarket sunt mai sigure decât cele de la piață, nu l-aș fi crezut. Dar când ajungi să îți iei țeapă fix sub nasul tău, percepția ți se schimbă.

 

Vineri după amiază am intrat în piața de legume și fructe de la Halele Centrale la braț cu soția mea pofticioasă. În goana de a-i satisface preferințele în materie de fructe, am ajuns la o tarabă unde a văzut struguri. Și nu voia orice fel de struguri, ci struguri negri și dulci. Comercianta parcă a simțit-o: ”Haideți, duamnă, struguri dulci”. Ne oprim, își alege a mea soție doi struguri, femeia îi ia și îi pune într-o plasă în spatele tejghelei. Între timp, o întreabă: ”Nu vreți și niște roșii frumoase și gustoase? Un castravete, o sălățică, o căpșună?” Și uite așa am ajuns să cumpărăm și struguri, și roșii, și castraveți și o caserolă de căpșuni. Plecăm de pe platoul pieței cu gândul că am reușit să-i fac soției pofta. ”Nu ți s-a părut cam scump?”, mă întreabă ea în drum spre mașină. ”Hai să fim serioși. Sunt proaspete. Sunt de la piață”, o liniștesc eu, fiind ferm convins că piața nu se compară cu supermarketul.

Ajungem acasă și deschidem plasele, fiindcă soția mea voia neapărat struguri. Când am deschis punguța cu struguri, care era legată și asigurată mai ceva ca un transport periculos, surprizăăă! Cei doi struguri erau, de fapt, vreo trei mai mici iar pe fundul plasei era vreo jumătate de kilogram de boabe... stricate. Nu mi-a venit să cred. A mâncat o broboană de poftă și i-am aruncat.

Ajungem la caserola cu căpșuni. Zic: ”Ar fi culmea ca si astea să fie stricate” Am deschis caserola și am avut parte de aceeași supriză: la suprafață erau câteva căpșuni bune iar sub ele câteva straturi de căpșuni stricate.

 

Dacă vă gândiți că le-am ținut noi în condiții improprii, nu-i așa. Le-am cumpărat vineri seară și am deschis pungile la aproape o oră de la achiziționare.

După experiența asta, mi-e clar: voi redeveni fanul fructelor și legumelor de la supermaket. Măcar acolo, dacă vrei să le dai cu fructele în cap ulterior, ai bon fiscal. 

WhatsApp Image 2017-04-10 at 09.38.27 (2).jpeg

 

WhatsApp Image 2017-04-10 at 09.38.27 (3).jpeg

WhatsApp Image 2017-04-10 at 09.38.27 (4).jpeg

WhatsApp Image 2017-04-10 at 09.38.27 (1).jpeg

 

WhatsApp Image 2017-04-10 at 09.38.27 (5).jpeg