lapte fermier

ANSVSA a închis definitiv 18 unităţi şi a suspendat temporar activitatea în cazul altor 22 de unităţi. Inspectorii au descoperit nereguli grave care puteau pune în pericol sănătatea populaţiei.

 

În perioada 22 martie - 18 aprilie 2016, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a Municipiului Bucureşti au desfăsurat activităţi de control oficial pentru verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea şi procesarea laptelui crud şi a produselor lactate, potrivit ANSVSA.

Au fost verificate de 322 ferme, 1.003 exploataţii non-profesionale, 255 centre de colectare a laptelui, 119 unităţi de procesare autorizate sanitar-veterinar, 253 unităţi procesare înregistrate sanitar-veterinar, 105 depozite independente care stochează lapte/produse lactate în cadrul Programului „Laptele şi Cornul”.

În urma acestor controale au fost date 197 de sancţiuni - 138 avertismente şi 59 amenzi în valoare de 131.040 de lei.
sursa: digi24.ro