O ploieșteancă a postat pe Facebook experiența prin care a trecut la cumpărăturile făcute în incinta magazinului Carrefour de la Winmarkt. După ce a sesizat că mai multe produse de la vânzare erau expirate, a cerut socoteală conducerii supermarket-ului, care s-a grăbit să le scoată de pe raft.. A renunțat să mai sune la OPC pentru că ceilalți clienți nu au avut nicio reacție!
Postarea pe Facebook a clientului nemulțumit de magazin și lipsa de spirit civic a celorlalți clienți:
"Un centru comercial din buricul Ploiestiului (n.r. Carrefour), astazi, 23 februarie. Intrat sa vad ce pot cumpara pentru micul dejun. Mers si la raionul de mezeluri ambalate, unde vad, stupoare, niste muschiulet taranesc cu data de expirare 13 februarie. Stau, ma gandesc si realizez ca expirase produsul respectiv exact cu 10 zile in urma. Fotografie facuta in magazin, sub privirile consternate ale cumparatorilor. Chemat sef de raion. Discutie in gura mare cu seful de raion, sub amenintarea apelarii celor de la Protectia Consumatorilor. Care, se pare, au mai amendat acum cateva zile magazinul respectiv. Magazin caruia nu-i pasa de Protectia Consumatorilor si de amenzile primite.
Citește și CONDUCEREA CARREFOUR PLOIEŞTI, AMENDATĂ DE OPC DUPĂ CE A CONFUNDAT CLIENŢII CU ANIMALELE DE LA ZOO
Ca fraieri sunt destui. Problema este ca, in timpul disputei mele cu reprezentantul magazinului respectiv, cumparatorii treceau, unii se opreau sa asculte. Dar atat. Aveam telefoanele in mana, pentru a-l suna pe seful de la Protectia Consumatorilor.
Insa, cand am vazut lipsa de reactie a celor din jur la toate zbaterile mele, am zis ca NE MERITAM SOARTA. Si nu am mai sunat pe nimeni.
Citeşte şi: CARREFOUR NE CREDE MAI PROŞTI DECÂT MAIMUŢELE DE LA ZOO BUCOV. CULMEA, AU DREPTATE!
L-am urmarit pe reprezentantul magazinului – care ma rugase sa nu sun OPC-ul – culegand din rafturi si restul de produse expirate. Cel pe care pusesem eu mana nu era singurul…"
Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere reprezentanților lanțului de magazine Carrefour.