Comisarii ANPC au dispus oprirea definitivă de la vânzare a produsului „Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, comercializat de lanţul de magazine Lidl. Anunțul a fost făcut de ANPC, printr-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, inițial a fost dispusă oprirea temporară de la vânzare a acestui produs, însă după analizele de laborator s-a luat decizia de retragere definitivă din comerț. Motivul? ”Produsul prezentat şi vândut consumatorilor ca provenind din vin nu avea nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluţie obţinută din acid acetic şi apă” a transmis ANPC.
Comunicatul ANPC
În urma unor verificări desfăşurate de ANPC cu aproximativ 3 luni în urmă în lanţul de magazine Lidl, acţiuni de control care vizau modul în care este respectată legislaţia în domeniu, în respectivele unităţi, au fost prelevate probe din produsul ” Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, în vederea determinării de către un laborator acreditat a prezenţei acidului acetic în produs.
Lotul prelevat a fost oprit temporar de la comercializare până la finalizarea documentului de control, ca urmare a elaborării rapoartelor de încercare.
În urma analizării probelor depuse la laborator, s-a constatat că produsul prezentat şi vândut consumatorilor ca provenind din vin nu are nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluţie obţinută din acid acetic şi apă.
Citește și Compania Blue Air, amendată de ANPC cu 2 milioane de lei pentru anularea zborurilor
„Am convingerea că, până la urmă, toţi marii operatori economici înţeleg că suntem în aceeaşi tabără. Vrem consumatorii mulţumiţi, la adăpost de orice pericol şi încrezători în produsele şi serviciile puse pe piaţă. Iată o dovadă în plus că trebuie să strângem rândurile şi să verificăm umăr la umăr toate produsele aflate pe raft. Falşii producători şi cei ce se dovedeşte a avea intenţii rele trebuie eliminaţi de pe piaţă, împreună cu produsele sau serviciile lor. Toţi furnizorii trebuie auditati şi suntem la dispoziţia celor ce ne solicită sprijinul în acest sens”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
