Isteria națională care a golit rafturile magazinelor de alimentele de bază a produs, ca și în cazul carburanților, o scumpire semnificativă a mai multor produse, în special a uleiului de floarea soarelui.
Astfel, un litru de ulei se vinde în medie cu 10 lei/litru, însă magazinele online îl vând și cu peste 20 de lei.
ANPC a demarat un control la vânzătorii de produse alimentare, însă până acum nu a aplicat amenzi.
Citește și Controale la speculanții de ulei de floarea soarelui. Pe platforma emag 2 litri de Floriol costă 42 de lei
”Aș vrea să fie foarte clar că noi nu putem stabili care este prețul mic, mijlociu sau mare pentru niciunul din produse, pentru că, la nivel european, comerțul este liber. Atâta timp cât informarea este pusă corect și transparent la dispoziția consumatorului, cu siguranță fiecare își asumă cu ce preț va comercializa produsele. Să nu facem o concluzie cu situația de la momentul sancționării comerțului cu combustibil, pentru că acolo vorbeam de cu totul altceva, iar abordarea a fost total diferită”, a declarat Horia Constantinescu, directorul ANPC, potrivit Antena 3.
Reamintim că zilele trecute, ANPC a emis un comunicat de presă prin care le-a recomandat românilor să nu se lase manipulați.
”Ca urmare a unei discuții purtate, în cursul acestei dimineți, de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, cu reprezentanții la vârf ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), în contextul aglomerărilor de cumpărători, înregistrate, recent, în magazine, în urma unei FALSE alarme propagate online, suntem în măsură să vă comunicăm cele mai recente date, care nu justifică realizarea de stocuri de alimente, de către consumatori”, a informat ANPC.
