Cum te păcălesc furnizorii de gaze să-ți reînnoiești contractul, deși ai putea obține un preț mai bun după 1 iulie

0

Numeroși cititori ne-au sesizat că sunt asaltați cu solicitări din partea furnizorilor de gaze pentru reînnoirea contractelor. Ministerul Economiei îi sfătuiește pe consumatori să aștepte data de 1 iulie pentru a putea obține tarife mai bune decât cele practicate în prezent.

”Am primit o notificare de la furnizorul de gaze că trebuie să-mi reînnoiesc urgent contractul. Tonul era unul imperativ și îmi dădea de înțeles că, dacă nu mă grăbesc, pot să  rămân și fără gaze dar și că se vor scumpi” a fost doar unul dintre mesajele transmise de cititori.

Așadar, companiile profită de lipsa de informare a populației pentru a-i ține captivi ca și clienți, păcălindu-i că pe 1 iulie, odată cu liberalizarea pieței, prețurile vor exploda.

Mesajul transmis clienților: este mai bine pentru voi să acceptați prelungirea actualelor contracte la tarife care nu se vor modifica în următoarele 12 luni.

În realitate, lucrurile stau diametral opus, susțin autoritățile, care dau asigurări că după 1 iulie prețurile vor scădea.

„Vom avea un mecanism, în așa fel încât pe piața liberă prețul la gaze naturale să fie mai mic față de tariful pe care fiecare cetățean îl plătea înainte de această liberalizare”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, la Știrile Pro TV.

Potrivit sursei citate, sfatul autorităților este să mai așteptați și să nu treceți încă la piața liberă și să mai așteptați până la 1 iulie.

Acum, pe piața liberă, megawatt-ul de gaz a ajuns la 40 de lei din cauza crizei, deși, pentru producători, prețul e fixat la maximum 68 de lei la vânzare.

Iar dacă faceți acest pas spre piața liberă, descărcați-vă pe telefon, fie cu Android, fie cu iOS, aplicația ANRE. Acolo mergeți la compărătorul de prețuri și introduceți datele din factura dumneavoastră.

Va apărea o listă a celor mai bune oferte și mergeți apoi să negociați cu furnizorii respectivi.

Fiți atenți la perioada aleasă, puteți semna pe o jumătate de an, un an sau doi, dar nu sunt recomandate perioadele lungi, potrivit specialiștilor consultați.

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău