Astăzi, elevii susţin proba la matematică în cadrul examenului de evaluare naţională. A fost extrasă varianta II de subiect. Elevii au răsuflat uşuraţi precizând că subiectele sunt accesibile. Probleme au avut însă cu subiectul numărul III.
Elevii care susţin astăzi proba la matematică din cadrul evaluarii nationale au de rezolvat varianta cu numarul 2. Sustinerea probei se incheie la ora 12:00. Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, adică până la ora 8,30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise.
Notele de la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu, care se va desfăşura în două etape. La prima dintre acestea vor participa elevii care au dat evaluarea naţională şi care vor avea media de admitere calculată ca medie artimetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu.
În a doua etapă se vor înscrie, pe locurile rămase libere, elevii care nu au dat evaluarea, admiterea acestora urmând să se facă în ordinea descrescătoare a mediilor generale ale anilor de gimnaziu.