ANPC obligă un operator de telefonie mobilă pe care îl amendase cu 70.000 lei să înceteze practicile comerciale incorecte faţă de consumatori

0
26a09dabf9819501936b61d951694490_20129.jpg

26a09dabf9819501936b61d951694490_20129.jpg

Prin Ordin al Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), s-a dispus ca, de la data de 2 mai 2019, operatorul de telefonie mobilă amendat de comisarii ANPC în urmă cu câteva zile, să înceteze practicile comerciale incorecte față de consumatori, constatate în urma controlului, realizate în scopul majorării costurilor abonamentelor. ANPC-ul nu a binevoit să precizeze în comunicat că este vorba despre VODAFONE.

Măsura, prevăzută la art. 13 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 363/2007, este una complementară la amenda de 70.000 de lei dispusă după control, conform art. 17, alin. 1 litera c) din legea 363/2007 modificată.

La sfârșitul lunii aprilie, ANPC a realizat un control la unul dintre operatorii de telefonie mobilă prezenți pe piață, autosesizându-se în ceea ce privește mesajele pe care acesta a început să le trimită abonațiilor săi, prin care îi informează de creșterea costurilor abonamentelor, ulterior demarării controlului înregistrându-se și reclamații pe această speță.

În urma controalelor efectuate de ANPC, s-a constatat că operatorul economic respectiv utilizează o practică comercială incorectă, contrară diligenței profesionale, deoarece a ales să transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificări legislative -, în sarcina consumatorilor, folosind o poziție de forță dominantă și psihologică.
Având în vedere că informațiile trimise, sau care urmează a fi trimise, de către operatorul economic, cu privire la majorarea prețului pachetului de servicii, pot avea impact asupra unui număr de 2.338.617 consumatori, în temeiul prevederii art. 13 alin. 1 lit. b din Legea 363/2007 republicată, ANPC a considerat necesară dispunerea încetării practicii comerciale incorecte, chiar dacă aceasta nu a fost încă utilizată, însă acest lucru este iminent, ca măsură adițională amenzii aplicate.

Trebuie menționat că operatorul economic poate contesta măsurile luate de către ANPC în justiție dar, până la soluționarea definitivă în instanță, prevederile Ordinului sunt executorii.

sursa ANPC

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău